Cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, pot vota la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 la una din cele 41 secții de votare organizate de Comisia Electorală Centrală.
Potrivit CEC, numărul cetățenilor cu drept de vot care au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituţionale ale Republicii Moldova, este de 258.691.
După actualizarea listelor electorale, s-a stabilit că în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3.282.837 cetățeni cu drept de vot.
Alegerile parlamentare anticipate se vor desfășura pe data de 11 iulie. Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au fost constituite, în total, 2.149 de secții de votare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.