Acasă Istorii din spatele culisei AUDIO//Schemele lui Platon// Miroșnikov, ex-adjunctul Agenției Investițiilor din Rusia, îl consulta telefonic...

AUDIO//Schemele lui Platon// Miroșnikov, ex-adjunctul Agenției Investițiilor din Rusia, îl consulta telefonic pe bancherul moldovean

0

Considerat raiderul nr.1 în spațiul CSI, Veaceslav Platon nu doar că a spălat peste 20 000 000 000 de dolari SUA din Federația Rusă, dar a adus în prag de faliment inclusiv companii și bănci rusești, așa cum a făcut, de altfel, și în R. Moldova. Deși s-a aflat în vizorul mai multor funcționari ruși, de fiecare dată, Platon a găsit calea spre inima acestora – mita. Una dintre schemele raiderului a intrat în atenția lui Valerii Miroșnikov – ex-adjunctul Agenției pentru Asigurarea Investițiilor (AAI), cunoscut din depozițiile despre corupție ale colonelului FSB, Kiril Cerkalin. Potrivit unei înregistrări audio care a fost expediată în adresa redacției Deschide.MD, pe Platon și Miroșkinov îi leagă scheme comune și corupție, care au conexiuni cu un cuvânt tehnic în sistemul bancar din Federația Rusă – „sanatio”.

Veaceslav Platon a încercat de nenumărate ori să-și ascundă schemele ilegale, apelând la diferite lacune ale legislației sau șiretlicuri, care să-i permită eschivarea de la cadrul legal. Una dintre aceste metode folosite de Platon a fost „Sanația” (trad. din lat. sanatio, însănătoșire). (În Federația Rusă, atunci când o instituție financiară, bancară sau nebancară, ajunge în incapacitate de plată, Agenția pentru Asigurarea Investițiilor/AAI, poate găsi un investitor sau chiar însăși Agenția poate interveni cu sume de bani pentru respectiva instituție problematică). 

În anul 2008, presa din R. Moldova scria despre legătura lui Veaceslav Platon cu „bancherul negru” Oleg Vlasov, dar și despre schemele prin care cei doi au spălat miliarde de dolari. 

În una din înregistrările audio care au ajuns în poșta redacției noastre, Platon îl întreabă pe Vlasov dacă a vorbit cu Miroșnikov. Cel din urmă se arăta deranjat de faptul că fostul deputat în Parlamentul R.Moldova pronunță direct, cu text deschis, numele persoanei care îl interesează. Raiderul încearcă să cifreze mai departe discuția din care, totuși, este lesne de înțeles că aceștia puneau la cale un nou atac raider asupra unei companii financiare. Mai mult decât atât, Platon mai spune că vrea ca „totul să se termine amiabil” și că nu ar vrea „să-i lovească sub centură” (n.red. referindu-se la companie), precizând că acest lucru oricând poate fi făcut. Raiderul mai aduce aminte și de procedura de „sanatio”, adăugând că la compania țintită de el a venit un „sanator” bun. Totuși, afirma Platon în acea înregistrare, el încearcă să afle cum decurge o asemenea procedură la modul practic.

Înregistrarea dintre Platon și Vlasov, precum și descifrarea convorbirii o atașăm mai jos: 

În continuare, Miroșnikov spune că „FinMon” (n.red. având în vedere Agenția Federală de Monitorizare a Finanțelor din Federația Rusă) a inițiat o anchetă „în corespundere cu legea 115 FZ” – lege care are drept scop protejarea drepturilor și a intereselor legitime ale cetățenilor, societății și statului prin crearea unui mecanism legal de combatere a spălării banilor din criminalitate, finanțarea terorismului și finanțarea proliferării armelor de distrugere în masă. Ex-adjunctul Agenției pentru Asigurarea Investițiilor îl mai anunță pe Platon că există două opțiuni pentru soluționarea „problemei” sale, dar în cazul ambelor „riscurile migrează” de la o variantă la alta. Raiderul moldovean îi sugerează lui Miroșnikov să rupă investigațiile și să nu le ia în serios. În discuția cu Valerii Miroșnikov, raiderul Platon îl întreabă pe ex-adjunctul Agenției pentru Asigurarea Investițiilor cum să-i transfere anumite sume. Faptul că Platon îi spune interlocutorului său că banii urmează să fie transmiși prin organizații de finanțare nebancară, dar și că acesta are dubii referitor la tranzacție, creează impresia că respectivele transferuri nu sunt chiar atât de legale: „Noi închidem conturile și transferăm de pe conturile noastre în alte bănci și gata”. 

Platon încearcă să-l convingă pe Miroșnikov că la Agenția Federală de Monitorizare a Finanțelor din Federația Rusă totul era în regulă, cel din urmă îi răspunde că nu este așa: „Acolo nu era nimic, absolut nimic. Acolo nimeni nimic nu a cerut. Nimeni nimic nu a primit – acolo sunt mape goale”. 

Din înregistrare se înțelege că Platon i-a cerut lui Miroșnikov mai mult decât s-ar fi înțeles, iar cel din urmă îi reproșează că nu are de gând să recurgă la acest lucru. Cert este că cei doi urmau să ajungă la o înțelegere soluționată cu ajutorul corupției.

Înregistrarea dintre Platon și Miroșnikov, precum și descifrarea convorbirii o atașăm mai jos: 

În Rusia, numele lui Valerii Miroșnikov a figurat în mai multe scandaluri legate de corupție, cel mai răsunător fiind cel legat de mita de 12 000 000 000 de ruble rusești găsite le domiciliul unui colonel FSB, Kiril Cerkalin. În depozițiile sale, colonelul susținea că ex-adjunctul Agenției pentru Asigurarea Investițiilor (AAI) proteja mai multe bănci cu tranzacții, asigurând, totodată, protecția așa-numitor „bancheri negri” ai Federației Ruse, iar pentru asta primea mită grasă. Imediat după aceasta, Miroșnikov și-a dat demisia din funcția pe care o deținea și a fugit din Federația Rusă.

În același timp, celălalt interlocutor al lui Platon, Oleg Vlasov, fost director la băncile „Baltika” și „Incredbank” a fost reținut de autorități, fiind suspectat de implicarea în „Laundromatul” prin care au fost spălate peste 500 000 000 000 de ruble rusești.

În 2016, în Republica Moldova, Procuratura Anticorupţie a reținut 14 magistraţi, precum şi 2 executori judecătoreşti, acuzaţi de implicare în spălarea miliardelor de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar din Republica Moldova. Aceștia, împreună cu Veaceslav Platon, erau bănuiți de spălarea a peste 20 de miliarde de dolari din Federaţia Rusă cu ajutorul instanţelor moldoveneşti.

Amintim că, pe 7 mai, Curtea Supremă de Justiție a declarat ca inadmisibile recursurile de anulare depuse de avocații lui Veaceslav Platon. Acestea au fost depuse de apărători după epuizarea căilor ordinare de atac.

Anterior, Deschide.MD, scria că Veaceslav Platon ar fi încercat să-și croiască punți spre judecători, așa că aceștia i-ar fi admis, deloc dezinteresat, cererile privind rejudecarea dosarului în care este învinuit de sustragerea a sute de milioane de lei din conturile companiilor „Moldasig” și „Alliance Insurance Group”.

Conform surselor redacției, fostul deputat le-ar fi plătit sume colosale magistraților de la CSJ și Curtea de Apel care i-au examinat cazul. În ianuarie a acestui an, Platon a obținut ceea ce-și dorea – casarea dosarului, așa că, potrivit unor oameni din sistemul judecătoresc, ale căror nume nu le putem dezvălui, acesta s-a apucat de „rezolvat” celălalt dosar, în care este acuzat de delapidarea fondurilor din sistemul bancar, inclusiv BEM.

În cele din urmă, eliberarea sa a eșuat, iar cererile apărării au fost, într-un final, respinse.

Înainte de Revelionul 2019-2020, Veaceslav Platon a fost escortat la Procuratura Generală pentru audieri, care au durat mai bine de patru ore.

Recent, Procurorul General, Alexandru Stoianoglo, a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că Veaceslav Platon, a fost condamnat ilegal și că dosarul său a fost falsificat. Prin urmare, afirma șeful PG, în baza probelor acumulate, procuratura va iniția procedura de revizuire a sentinței.

sursa: deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.