ANP neagă informațiile privind revolta de la Penitenciarul nr. 17 – Rezina: „Situația este stabilă”

Redacția SafeNews

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a venit cu o reacție oficială în legătură cu informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora la Penitenciarul nr. 17 – Rezina ar avea loc tulburări, inclusiv revolte cu luare de ostatici.

Potrivit unui comunicat emis de instituție, situația în penitenciar este una stabilă, fără abateri de la regimul de detenție și fără incidente care să pună în pericol ordinea internă. Activitatea instituției se desfășoară în regim normal, în conformitate cu prevederile legale.

„Administrația Națională a Penitenciarelor monitorizează permanent situația în toate instituțiile subordonate și reacționează prompt la orice abatere, pentru a garanta siguranța, ordinea și respectarea drepturilor persoanelor private de libertate”, se arată în comunicat.

PUBLICITATE

Totodată, ANP îndeamnă opinia publică și presa să se informeze din surse oficiale, pentru a evita dezinformarea și răspândirea unor informații eronate care pot genera panică.

Precizăm că anterior, în presă și pe rețelele sociale au circulat informații potrivit cărora în Penitenciarul din Rezina ar fi izbucnit o revoltă violentă, soldată cu luare de ostatici. Aceste afirmații au fost infirmate de autorități.