Preşedintele Igor Dodon, care pe toată perioada pandemiei nu a respectat măsurile elementare impuse de COVID-19, îndeamnă cetăţenii să fie precauţi când vor merge la cimitir de Paştele amânat al Blajinilor. Oficialul nu-i cheamă pe moldoveni să rămână acasă, doar le sugerează acest lucru.
„Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor, aşa cum i se mai spune în popor, este ziua în care noi, creștinii ortodocși, cinstim și pomenim pe cei răposați. Anul acesta însă, din păcate, pandemia globală COVID19 ne-a forțat să schimbăm data zilei de pomenire pe 7 iunie.
Știu că, pentru majoritatea din noi, această zi este una specială. Atât sub aspect religios, cât și sub aspect spiritual, moral, personal. Cu toții avem oameni dragi care, spre regret, nu mai sunt cu noi și a căror memorie vrem să o cinstim. Și acest drept nu poate fi interzis”, scrie Dodon pe Facebook.
Totuşi, şeful statului recunoaşte că riscurile de infectare sunt mari.
„Din păcate însă, pandemia încă bântuie, iar pericolul infectării nu a trecut. Rata de infectare este încă înaltă și din acest considerent trebuie să fim prudenți la maxim. De aceea, îi îndemn pe cei care aleg să meargă la cimitir în acest weekend, să respecte toate normele de siguranță. Să mențină distanțarea socială, să poarte mănuși și măști unde e cazul. Să evite aglomerarea și mai ales să nu supună riscurilor inutile pe cei mai vulnerabili – copiii și bătrânii.
Și să nu uităm că vizitarea mormintelor celor dragi o putem face oricând, iar ritualurile și procedeele religioase pot fi înfăptuite aproape în fiecare zi a anului, cu rudele apropiate sau cu un preot, în liniște, în siguranță și cu gânduri senine”, a conchis Igor Dodon.
deschide.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.