Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro, cu ocazia încheierii mandatului diplomatului la Chișinău.
Mihai Popșoi a mulțumit ambasadorului pentru contribuția adusă la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări și pentru sprijinul acordat Moldovei în ultimii ani. El a subliniat importanța proiectelor finanțate de Japonia în sănătate, agricultură, educație, gestionarea crizelor și modernizarea infrastructurii.
Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Japoniei și pentru angajamentul Dvs. față de dezvoltarea țării noastre”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.
PUBLICITATE
Ambasadorul Yamada a mulțumit pentru colaborarea foarte bună și a spus că va continua să sprijine Republica Moldova chiar și după finalizarea mandatului.
„Sunt convins că Republica Moldova va avea un parcurs frumos. Indiferent unde mă voi afla, voi rămâne un pod între Chișinău și Tokyo și voi continua să promovez această cooperare excelentă.”
La final, Mihai Popșoi i-a urat succes în noile proiecte și a subliniat că ambasadorul va rămâne mereu un prieten al Republicii Moldova.


