Acasă Politic ULTIMA ORĂ // Deputata PPDA, Inga Grigoriu, telefonată și jignită de Veaceslav...

ULTIMA ORĂ // Deputata PPDA, Inga Grigoriu, telefonată și jignită de Veaceslav Platon: „A încercat să mă intimideze”

0

Controversatul afacerist Veaceslav Platon a sunat-o, miercuri, pe deputata Inga Grigoriu pentru a-i cere socoteală după ce aceasta a publicat documente şi a declarat că deţine şi alte dovezi despre implicarea lui în Laundromatul rusesc şi devalidarea sistemului bancar moldovenesc, susține deputata.

„A vorbit pe un ton ridicat. Mai întâi mi-a cerut socoteală pentru că nu l-am audiat pe el personal. I-am explicat că nu ţine de competenţa unei comisii parlamentare de anchetă să audieze învinuiţii pe dosare penale. Noi audiem reprezentanţii instituţiilor statului, incercăm să mobilizăm aceste instituţii ca să-şi facă treaba”, a declarat Inga Grigoriu pentru portalul Anticorupţie.md.

Deputata a precizat că Platon a numit-o urât şi a acuzat-o că este mincinoasă. „A încercat să mă intimideze, dar nu sunt persoana care se lasă intimidată de astfel de indivizi. Intervenţia telefonică a lui Platon nu mă va opri, dimpotrivă, mă mobilizează să investighez până la urmă”, ne-a declarat Grigoriu.

Întrebată dacă îl va denunţa pe Platon pentru intervenţia telefonică, Inga Grigoriu a spus că se abţine, dar va apela la organele de drept acesta va mai încerca s-o intimideze sau o va ameninţa.

Președinta Comisiei parlamentare Laudromat, deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, a făcut publice, miercuri, detalii noi din schema spălătoriei rusești de bani prin Moldova, în care sunt implicate firmele, în spatele cărora ar sta controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Grigoriu a făcut referinţă şi la compania of-shore Ronida Invest LTD, care ar fi implicată atât în spălătoria rusească, cât și în frauda bancară, spune Inga Grigoriu, aducând în acest sens probe documentare.

Amintim că zilele trecute Veaceslav Platon a fost absolvit de pedeapsă în dosarul fraudei bancare, decizie calificată controversată și politizată de mai mulți analiști și juriști.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.