Acasă Politic Un consilier anunță că a prelucrat microfonul din sala CMC cu Noviciok

Un consilier anunță că a prelucrat microfonul din sala CMC cu Noviciok

0

Consilierul municipal al Partidului Șor în Consiliul Municipal Chișinău Valeri Klimenko a anunțat că a prelucrat microfonul din sala de ședințe a CMC cu „Noviciok”, substanța toxică cu care ar fi fost otrăvit opozantul rus Aleksei Navalnîi.

Acesta a menționat că bănuiește că, după ce va spune ceea ce are de spus, se vor găsi mulți consilieri doritori de a-i da o replică, iar astfel, le face un cadou.

În speță, Valeri Klimenko a stropit microfonul cu ceea ce pare a fi un dezinfectant autohton. Astfel, după ce și-a rostit discursul în care l-a acuzat pe consilierul municipal socialist Vasili Chirtoca că apără interesele unui teritoriu apropiat de uzina „Viorica Cosmetics” care îi aparține, socialistul a ieșit la același microfon și i-a replicat că „Noviciok-ul cu care Klimenko a prelucrat microfonul este produs de fabrica Viorica”.

„Aceasta este doar ambalajul vostru, pentru a duce pe o pistă falsă”, a strigat Klimenko din sală.

Discuțiile au avut loc până la purcederea de către consilierii municipali la ordinea de zi a ședinței, iar „mărul discordiei” este un teren din strada Mesager pe care ar urma să fie construit un drum.

Socialistul Vasile Chirtoca, proprietar al uzinei „Viorica Cosmetics” amplasată pe aceeași stradă, susține că, deși nu are statutul corespunzător, pe acel teren s-ar afla un parc, iar consilierul Valeri Klimenko ar intenționa să construiască acolo un bloc locativ cu 18 etaje, sub pretextul edificării unui centru pentru copii.

realitatea.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.