Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat deschiderea secțiilor de vot în zona de securitate. Este vorba despre cele două secții de la Tighina și una din localitatea Corjova, raionul Dubăsari. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a instituției cu șapte voturi pentru.
CEC și-a revizuit hotărârea cu privire la organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Tighina și unele localități ale raionului Căușeni, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Decizia a fost luată urmare discuțiilor din cadrul Comisiei Unificate de Control pe marginea subiectului dat și în vederea neadmiterii acțiunilor ce ar putea periclita buna desfășurare a procesului electoral.
Inspectoratul General al Poliției a constatat dificultăți pentru forțele de ordine întru asigurarea bunei funcționalități a procesului electoral în secțiile de votare din municipiul Tighina și comuna Corjova, raionul Dubăsari.
Cât vizează celelalte secții de votare, Comisia a fost informată despre disponibilitatea asigurării măsurilor stabilite privind menținerea ordinii publice în localitățile unde își au sediul aceste secții.
În context, CEC a dispus organizarea a 41 de secții de votare distincte pentru alegătorii din stânga Nistrului (Transnistria).
Conform datelor oficiale din Registrul de Stat al Alegătorilor, în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale de la Chișinău, sunt înregistrați peste 258.000 de cetățeni cu drept de vot ai Republicii Moldova.
Nr. d/o | Denumirea localității | Numărul secțiilor de votare |
1. | Municipiul Chișinău | 2 |
2. | Orașul Anenii Noi, raionul Anenii Noi | 1 |
3. | Comuna Calfa, raionul Anenii Noi | 2 |
4. | Satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi | 2 |
5. | Satul Hîrbovăț, raionul Anenii Noi | 1 |
6. | Satul Varnița, raionul Anenii Noi | 4 |
7. | Comuna Zolotievca, raionul Anenii Noi | 1 |
8. | Orașul Căușeni, raionul Căușeni | 2 |
9. | Satul Chircăiești, raionul Căușeni | 2 |
10. | Satul Copanca, raionul Căușeni | 2 |
11. | Comuna Fîrlădeni, raionul Căușeni | 1 |
12. | Satul Hagimus, raionul Căușeni | 2 |
13. | Orașul Criuleni, raionul Criuleni | 1 |
14. | Comuna Cocieri, raionul Dubăsari | 2 |
15. | Comuna Coșnița, raionul Dubăsari | 1 |
16. | Comuna Coșnița (satul Pohrebea), raionul Dubăsari | 1 |
17. | Satul Doroţcaia, raionul Dubăsari | 2 |
18. | Comuna Molovata Nouă, raionul Dubăsari | 1 |
19. | Satul Ustia, raionul Dubăsari | 1 |
20. | Satul Sănătăuca, raionul Florești | 4 |
21. | Orașul Rezina, raionul Rezina | 4 |
22. | Orașul Ștefan Vodă, raionul Ștefan Vodă | 1 |
23. | Comuna Răscăieți, raionul Ștefan Vodă | 1 |
Total | 41 |
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.