Acasă Social Ambasadorul României în R. Moldova, E.S. Daniel Ioniță, a dat startul proiectului...

Ambasadorul României în R. Moldova, E.S. Daniel Ioniță, a dat startul proiectului Hospice Bike Tour 2021

0

Lansarea proiectului a fost făcut de către ambasadorul român, a avut loc în mod tradițional, din curtea sediului Ambasadei României la Chișinău și presupune într-o primă etapă, desfășurarea unei curse de biciclete de la sediul Ambasadei României la Chișinău până la un beneficiar Hospice of Hope Moldova din satul Peresecina, raionul Orhei și retur (cca. 70 km dus-întors).

În mesajul său, ambasadorul României în Republica Moldova a menționat, în primul rând, că astfel de gesturi pe care Hospice of Hope le face, prin voluntarii săi, pentru cei aflati in nevoie sunt extrem de importante şi trebuie apreciate ca atare. În al doilea rand, este extrem de important să sensibilizam societatea să respecte mediul inconjurator, inclusiv prin mersul pe bicicletă.

Totodată, a încadrat evenimentul respectiv în seria de manifestări organizate de Ambasadă, dedicate Zilei Europei, prin susținerea domeniului sănătății în Republica Moldova și evidențierea rolului important al ONG-urilor în susținerea proiectelor sociale în folosul tuturor cetătenilor, remarcând că Hospice of Hope a trecut Prutul ca o extensie a unei asociații din România.

 Hospice Bike Tour este un eveniment sportiv de colectare de fonduri aflat la cea de-a VI-a ediție, organizat Hospice of Hope Moldova și are drept scop sensibilizarea populației referitor la necesitatea dezvoltării serviciilor de îngrijire paliativă în Republica Moldova

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.