Acasă Social A fost extins termenul pentru declararea și achitarea impozitului pe venit pentru...

A fost extins termenul pentru declararea și achitarea impozitului pe venit pentru 2019

0

În contextul minimizării riscului răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a emis la 23 martie o dispoziție care prevede extinderea termenului pentru declararea și achitarea impozitului pe venit pentru 2019.

Astfel, potrivit dispoziției, declararea și achitarea impozitului pe venit pentru 2019 de către persoanele fizice (cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acţionari ai fondurilor de investiţii) se va efectua până la 29 mai 2020, ci nu până la 30 aprilie, așa cum era până în prezent.

Totodată, potrivit autorităților, în contextul actual, achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător în rate pentru primul trimestru al anului 2020 se va efectua până la data de 25 iunie 2020, iar declararea și achitarea impozitului pe venit, impozitului pe bunuri imobiliare, impozitul funciar și taxele locale pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, dar și declararea impozitului pe venit din activitatea operațională pe anul 2019 de către agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii prevăzuți în Capitolului 71 titlul II din Codului fiscal nr.1163/1997, se va efectua până la 25 aprilie 2020.

Persoanele fizice rezidente care nu au datorii la bugetul public național la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare sunt în drept de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale.

sursa: zdg.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.