Un bărbat din Cantemir a fost reținut, în aceasta dimineață, de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență după ce i-a promis unui bărbat că-l va ajuta să obţină permisul de conducere, categoria B. Potrivit informației, acesta ar fi pretins de la denunțător 800 de euro pentru a-i perfecta actele, spunând că ar avea influență asupra unor funcţionari ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Cahul.
Pentru a fortifica probatoriul, ofiterii DGT Sud au descins cu percheziții la domiciliul bănuitului.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, banii au fost depistați la domiciliul bănuitului, într-o carte, dar și o sumă de 9.140 de euro, proveniența cărora urmează să fie stabilită.
Bărbatul a fost reţinut de ofițerii DGT Sud a CNA şi plasat în izolator pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 7 ani de detenţie sau amendă penală.
Procuratura Anticorupţie Sud conduce urmărirea penală.








