Fostul ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Filip, Victor Zubcu, a primit o nouă funcție. Acesta a fost numit de Guvernul Chicu în funcția de șef al Agenției Naționale Antidoping.
Până să ajungă ministru al Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu a fost viceministru în cadrul aceluiaşi minister.
El a ajuns la această instituţie după ce, anterior, a ocupat funcţia de viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor Teritoriului.
Din 2005, Zubcu a fost secretar general al Tineretului Democrat.
El a fost demis din funcția de ministru în Guvernul Filip în 2017, prin decretul lui Igor Dodon, iar de atunci nu a fost prezent în viața politică a țării.
Acesta va ocupa noua funcție de pe 30 aprilie curent, pentru următorii patru ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.