Acasă Social A fost stabilită perioada în care se permite pescuitul scrumbiei

A fost stabilită perioada în care se permite pescuitul scrumbiei

0

Agenția de Mediu a stabilit că în perioada 11 mai – 9 iunie se permite pescuitul sportiv, amator și de agrement al scrumbiei de Dunăre în fluviul Nistru.

Pescuitul se permite doar în cursul zilei, de la răsărit până la asfințitul soarelui, cu undițe de toate formele și sistemele și lansete, în sectoarele de la km 331 în zona localității Vadul lui Vodă, în aval de podul de peste fluviul Nistru, până la satul Palanca (km 28) și în brațul Turunciuc.

Agenția de Mediu atenționează că numărul de cârlige pentru un pescar amator nu trebuie să fie mai mare de cinci la toate uneltele folosite, iar captura de pește, nu trebuie să fie mai mare de cinci kilograme pe zi. 

„Este interzis pescuitul scrumbiei la gura de vărsare în fluviul Nistru a afluenților Ciorna, Răut, Ichel, Bîc, Botna pe o distanță de 500 de metri de ambele părți ale gurilor și pe cursul acestor afluenți pe o distanță de 500 de metri de la confluență, în brațul Turunciuc pe cursul apei pe o distantă de 500 de metri de la ramificație; în fluviul Nistru, de la barajul lacului de acumulare Dubăsari, pe o distanță de 300 de metri în aval; în fluviul Nistru (în sectoarele de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca (km 28) și în brațul Turunciuc) pe sectoarele de 100 de metri în amonte și în aval de gurile de alimentare a bălților și lacurilor; în fluviul Dunărea în limitele teritoriale ale Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Cei care încalcă aceste prevederi vor răspunde în conformitate cu legislația în vigoare, menționează Agenția de Mediu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.