Acasă Investigații VIDEO // Judecătoarea „miliardului”, cu mașină nedeclarată

VIDEO // Judecătoarea „miliardului”, cu mașină nedeclarată

0

Magistrata Ana Cucerescu de la Judecătoria Chișinău se folosește de mai mult timp de un automobil de model Nissan Qashqai, care nu se regăsește în declarația de avere și interese personale. Ana Cuceresu este magistrata care va prezida unul dintre cele două complete de judecată specializate în investigarea fraudei bancare, transmite SafeNews.md cu referire la anticoruptie.md.

„Nu e cult, nici politicos”

Ana Cucerescu vine și pleacă zilnic de la serviciu, sediul vechi al oficiului Buiucani al Judecătoriei Chișinău, cu Nissan-ul pe care îl parchează în apropiere. Deseori, magistrata își parchează SUV-ul pe teritoriul aferent unui atelier de reparații auto, fapt care îl deranjează pe administrator. „Vine dimineața devreme, întreabă dacă poate să lase automobilul pentru puțin timp, după care îl ia seara târziu. Automobilul încurcă activității noastre, blochează accesul clienților. Iată astăzi au venit electricienii să lucreze și acest automobil a încurcat din nou. Ne mai făceam griji ca să nu fie zgârâiată mașina. Nu este nici cult și nici politicos din partea ei”, ne-a declarat administratorul atelierului auto, care a precizat că nu cunoaște cine este proprietara mașinii.

Cum se justifică magistrata

Surprinsă lângă automobil, Ana Cucerescu ne-a îndemnat să ne informăm despre mașină din declarația sa de avere. Magistrata nu a dorit să răspundă la întrebările de ce automobilul nu se regăsește în declarația de avere și interese personale și de unde a luat bani pentru mașină. „O să urmăriți, dar anul viitor. Nu insistați. Asta e tot ce vă pot spune”, ne-a declarat magistrata.

Am încercat să vorbim cu Ana Cucerescu la telefon pentru unele detalii, dar ne-a închis imediat ce ne-am prezentat și nu a mai răspuns la apeluri.

Surse de încredere ne-au comunicat că automobilul este înregistrat pe numele tatălui magistratei, Andrei Cucerescu, un locuitor din satul Gura Galbenei, raionul Hâncești. Numele lui Andrei Cucerescu nu se regăsește în lista oamenilor de afaceri. Anterior, în Gura Galbenei a existat o întreprindere individuală, fondată în 2007 de Andrei Cucerescu, cu afaceri în domeniul pisciculturii, dar aceasta a fost lichidată.

Cât costă un automobil de marcă Nissan Qashqai

Prețul unui automobil de model Nissan Qashqai depinde de dotarea și starea tehnică, precum și de anul de producere. Pe piața auto din Republica Moldova prețurile la Nissan Qashqai încep de la 6.500 de euro, dacă automobilul a fost utilizat mai mult de zece ani. Cele mai multe automobile Nissan Qashqai de pe piața auto din Moldova sunt vândute la un preț cuprins între 11 și 12.000 de euro. În saloanele auto, prețul pentru un automobil de acest model începe de la 16.500 de euro.

Săracă și cu datorii

Ana Cucerescu pare să fie foarte săracă, judecând după declarația de avere și interese personale pentru anul 2019. Magistrata nu dispune de o locuință proprie, nici măcar luată cu chirie. În 2008, și-a procurat cu 40.000 de lei un automobil de model Volkswagen Polo, la care a renunțat anul trecut pentru 10.000 de lei.

Tot în 2019, magistrata a contractat două credite a câte 100.000 de lei, cu rata dobânzii de 14 la sută, pe care urmează să le restituie până în 2024.

În afară de creditele de la Victoriabank, Ana Cucerescu mai are de întors până în 2022 un credit de 50.000 de lei eliberat în 2016 de către BC MoldovaAgroindbank.

Magistrata Cucerescu a raportat doar venituri din salariu, care anul trecut a fost, în medie, de 19.623 de lei pe lună.

ACFrOgAUe3uAHNVf1SHmNqMrof0… by SafeNews

Lupta pentru Chișinău

Ana Cucerescu va prezida unul dintre cele două complete specializate de judecată, formate recent la solicitarea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, pentru examinarea dosarelor ce țin de devalizarea sistemului bancar.

Cucerescu este și președinta completului de judecată care examinează dosarul pe numele fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, învinuit de abuz în serviciu. Spre deosebire de cele două colege din complet, Ana Cucerescu a optat pentru menținerea lui Morari în arest preventiv.

Ana Cucerescu și-a început cariera, după absolvirea Universității de Stat din Moldova, în calitate de specialist coordonator în secția juridică a Consiliului Superior al Magistraturii. La 27 de ani, îmbracă pentru prima dată mantia de judecător, fiind numită, în septembrie 2011, la Judecătoria Bălți.

În iulie 2015, Ana Cucerescu este transferată temporar să activeze la Judecătoria Chișinău, transfer care se prelungește periodic până în primăvara anului 2018. În aprile 2018, Ana Cucerescu este nevoită să revină la Judecătoria Bălți, după ce Consiliul Superior al Magistraturii refuză să-i prelungească mandatul pentru Chișinău. Peste câteva luni, în noiembrie 2018, membrii organului de autoadministrare judecătorească se răzgândesc și acceptă ca Ana Cucerescu să revină definitiv la Judececătoria Chișinău.

Articolul a fost realizat în cadrul proiectului „Mobilizarea societății civile cu scopul de a susține integritatea în sectorul Justiţiei în Republica Moldova”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice şi Freedom House, cu susţinerea financiară a Departamentului de Stat al SUA. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.