Acasă Investigații VIDEO // În interes de serviciu

VIDEO // În interes de serviciu

0

În campania electorală pentru alegerile locale din noiembrie 2023, unii candidați înscriși în cursă, și-au asumat merite deosebite pentru lucrări și servicii efectuate din bani publici. Alții au implicat în cadrul unor evenimente electorale persoane care dețin funcții înalte în stat. Cu alte cuvinte, au utilizat resurse administrative pentru a-și face imagine, activități care, potrivit experților Promo-LEX, sunt la limita legii. Care sunt cele mai grave încălcări, cine le-a făcut, dar și ce au de spus la acest subiect autoritățile electorale și cele de drept? Aflăm din ancheta cusens.md.

Implicarea în activități electorale a persoanelor cu funcții publice 

6 octombrie 2023. Începe campania electorală pentru alegerile locale din 5 noiembrie 2023. Mai multe formațiuni politice, printre care și partidul de guvernământ – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), își lansează candidații la funcțiile de primari și consilieri locali, raionali sau municipali. Evenimentul a avut loc într-o zi de vineri, la ora 16:00. Altfel spus, într-o zi de lucru. La eveniment a fost prezent și prim-ministrul Dorin Recean care, în mod normal, la această oră trebuia să fie la Guvern sau într-o deplasare în interes de serviciu. A doua zi de campanie, dar și în alte zile de weekend, Dorin Recean, care nu este membru de partid, a fost prin țară și a făcut campanie electorală pentru PAS la: Ștefan Vodă, Căușeni, Ialoveni și Strășeni.  

Potrivit rapoartelor de monitorizare a campaniei electorale, realizate de Asociația Promo-LEX, în total, până pe 16 noiembrie 2023, înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, Dorin Recean a participat de 27 de ori la activitățile electorale, organizate de PAS, cu precădere în weekend. Mai mult, Dorin Recean apare în cinci spoturi electorale de promovare a candidaților PAS în comunele Trușeni, Grătiești și Bubuieci, dar și în orașele Durlești și Codru, toate din municipiul Chișinău. Acest lucru este calificat de experții Promo-Lex drept utilizarea resurselor administrative. 

MARIANA FOCȘA, analistă, Asociația Promo-LEXCalitatea de prim-ministru nu poate fi divizată de persoana domnului Dorin Recean în zilele de weekend și, respectiv, în zilele de lucru ale săptămânii. Este interzisă utilizarea acestor resurse administrative în scopul acumulării capitalului politic și electoral. Dacă e să ne referim la ultimul scrutin electoral, organizat din toamna anului 2023, am observat că utilizarea abuzivă a resurselor administrative continuă să fie o problemă, ca și în scrutinele electorale anterioare.

Nu am reușit să discutăm la acest subiect cu Dorin Recean, dar ne-a răspuns la întrebări Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului.  

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Republicii MoldovaParticiparea domnului prim-ministru la aceste evenimente a avut loc în afara programului. Nu au fost folosite resurse administrative, în sensul în care transportul sau personalul care l-a însoțit în acea perioadă nu era în activitatea sau pe durata activității sale în calitate de premier. Este evident că domnul prim-ministru Recean, în realizarea acelor activități, în mod conștient a participat la acestea pentru că sprijină viziunea a acestei echipe politice care l-a susținut în realizarea și îl susține în continuare în realizarea acestui mandat. 

Reporter: Domnul Recean a participat și la lansarea PAS în campanie care a avut loc într-o zi de vineri, la ora 16:00. 

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Republicii MoldovaÎn perioada respectivă, domnul prim-ministru chiar a și semnat o cerere în care a menționat că, pe durata respectivă, dumnealui nu va primi remunerare în calitate de prim-ministru. 

Nu doar Recean s-a implicat activ în campania electorală a partidului de guvernământ, dar și unii membri ai cabinetului de miniștri. Printre ei – Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care potrivit Promo-LEX, a mers de 15 ori la evenimentele electorale ale  PAS, organizate la Chișinău, dar și în alte orașe din țară, cum ar fi: Leova, Anenii Noi, Dubăsari, Basarabeasca, Cimișlia, Orhei, Criuleni, Sângerei și Rezina. 

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării RegionaleAș vrea să fac claritate, eu nu am utilizat resurse administrative nici la una dintre întâlniri. Acolo unde am fost, alături de candidații Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost făcut din cont personal, în zilele de odihnă, sâmbătă, duminică sau după orele de muncă. 

Reporter: Promo-LEX exemplifică că persoanele care dețin funcții publice nu trebuie să se implice în activități electorale pentru că se încalcă principiul separării clare între stat și partidele politice.  

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării RegionaleNu prea înțeleg cum să facem asta. Eu sunt vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, sunt într-o poziție de demnitate publică, adică într-o funcție politică. Poziția mea de ministru nu este incompatibilă cu funcția de membru de partid și cu funcția de conducere în cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate. Nu înțeleg care este sensul și logica acestor declarații.

De asemenea, Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, a fost prezent de cel puțin opt ori la evenimentele electorale ale PAS, organizate la Chișinău, Glodeni, Rîșcani și Edineț. 

DAN PERCIUN, ministrul Educației și CercetăriiAsta ar fi o problemă dacă s-ar fi întâmplat în orele de lucru. Atâta timp cât asta se întâmplă sâmbetele sau după program, nu văd absolut nicio problemă. 

MARIANA FOCȘA, analistă, Asociația Promo-LEXEste aceeași situație în calitate de ministru al Educației, același transfer de imagine de la instituția pe care o reprezintă. Respectiv, am considerat că în cazurile respective este utilizarea abuziva a resurselor administrative.

Organizarea întrunirilor electorale cu angajați la stat

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este formațiunea care, potrivit Promo-LEX, a organizat cele mai multe întruniri electorale în cadrul instituțiilor publice, în timpul orelor de muncă. Printre candidații formațiunii, prezenți la astfel de evenimente electorale, este deputatul Adrian Albu, care și-a făcut campanie sperând să ia fotoliul de primar al municipiului Chișinău. Acesta era însoțit de Igor Dodon, fostul președinte al țării și secretarul executiv al PSRM. Socialiștii au organizat cel puțin 14 întruniri în timpul orelor de muncă, la școli, grădinițe, instituții medicale, dar și întreprinderi municipale. Din pozele postate pe rețelele de socializare, vedem că Adrian Albu poartă ceas, care trădează ora la care au avut loc evenimentele electorale. De exemplu, pe 11 octombrie, Albu ar fi mers la Asociația Medicală Teritorială Ciocana la ora 08:14. 

ADRIAN ALBU, candidatul BCS la funcția de primar al mun. Chișinău: Noi de fiecare dată am adresat instituțiilor scrisori în care îi anunțam că ne doream să venim cu agitație electorală. Instituțiile ne propuneau ora. Ora la care noi veneam era dispusă de către instituții. Apropo, de fiecare dată a fost între orele 12:00 – 13:00. Eu țin minte că mai multe au fost chiar seara, după orele 17:00. 

Potrivit Promo-Lex, Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, și Partidul Liberal Democrat din Moldova, în frunte cu fostul prim-ministru Vlad Filat, au organizat câte nouă întruniri electorale în timpul orelor de muncă în instituții de stat. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condus de fostul premier, Ion Chicu, a avut șase astfel de întruniri. Vitalie Vrabie, ales primar al municipiului Ungheni, care anterior a fost ministru al Apărării, dar și șef al Serviciului Vamal – patru întruniri. Partidul Social Democrat European, condus de Ion Sula, ex-ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat trei întruniri. Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acasă Construim Europa, Mișcarea Respect Moldova – câte două întruniri. Iar Partidul Renaștere, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și candidatul independent Serghei Anastasov, ales primar la Comrat – câte o întrunire fiecare. 

MARIANA FOCȘA, analistă, Asociația Promo-LEXCadrul legal spune clar că, candidații pot să organizeze aceste întruniri electorale, însă, să nu utilizeze resurse administrative. În cazul în care se organizează aceste întruniri în timpul orelor de lucru ale angajaților, aceștia nu-și exercită corespunzător atribuțiile de serviciu și avem o utilizare a resurselor administrative. Toți candidații trebuie să aibă acces egal, absolut, la toate tipurile de activități electorale care pot fi desfășurate în campanie. În cazul în care, de exemplu, unele partide au mai mult control asupra unor instituții ale statului, clar că acestea pot să organizeze mai multe întruniri în cadrul instituțiilor respective. Celelalte partide, care nu au acest beneficiu, nu pot face uz de acest instrument. Dar, în opinia noastră, acest instrument nici nu trebuie utilizat, fiindcă instituțiile statului sunt instituțiile statului, iar campania electorală trebuie să fie separată. 

Asumarea meritelor pentru lucrări sau servicii efectuate din bani publici

De 11 ori, Partidul Acțiune și Solidaritate și, implicit, candidații săi și-au asumat merite pentru lucrări sau servicii efectuate din bani publici. De asemenea, în ziarele de partid electorale, tipărite în 600 mii de exemplare, dar și prin intermediul unor flyere, PAS și-a atribuit meritele pentru proiectele implementate din bugetul public, cum ar fi: „Satul European”, majorarea pensiilor, alocațiile la nașterea copiilor, renovarea drumurilor, grădinițelor și școlilor, iluminatul stradal, și altele. Același lucru a fost observat și în postările distribuite pe rețelele de socializare. Acest gen de publicitate electorală este calificată de experții Promo-LEX, ca fiind utilizarea resurselor administrative.

IGOR GROSU, președintele PAS, președintele ParlamentuluiIată, candidatul dacă e primar, da, a depus un proiect, el pentru localitatea s-a a depus un proiect: apă, drum, iluminat. Între timp l-a implementat. El ce trebuie să spună? Discutăm despre ce vrem numai nu despre iluminat stradal. Eu vreau să înțeleg filozofia. Iată, să se ducă la domnul primar și să-i spună: Domnule primar, toate proiectele pe care le faci Doamne fereste să deschizi gura despre ele. Doamne fereste, să le spui oamenilor că aveți treabă cu proiectele astea, ele singure au căzut în statul acesta. Nu, hai să nu intrăm în derizoriu. Asta chiar e derizoriu. Dacă și-a trebuit, spre exemplu, nu știu, că nu se mai topește calota de ghețari de prin Antarctica, eu aveam să le spun, băieți, asta nu-i treaba voastră.  

Și fostul primar de Bălți, Nicolai Grigorișin, și-a asumat merite pentru lucrări sau servicii efectuate din bani publici, din poziția de candidat al Partidului Schimbării pentru un nou mandat. De exemplu, pe data de 12 octombrie 2023, Grigorișin, s-a deplasat pe un șantier pentru a transmite live rezultatele implementării unor proiectele în cadrul Primăriei municipiului Bălți, realizate pe când era la cârma instituției. De asemenea, Nicolae Grigorișin, cât și colegii săi de partid, au distribuit pe rețelele de socializare șase secvențe live, în care sunt arătate lucrări de amenajare și reparații în municipiul Bălți, făcute din bani publici, în timpul mandatului său de primar.

NICOLAI GRIGORIȘIN, candidatul PS la funcția de primar al mun. BălțiEu, ca un bălțean de baștină, întotdeauna am vrut ca să Bălțiul să aibă drumuri ca în Europa. Spre asta am tins si echipa noastră a făcut aceste porțiuni. De aceea să vorbim că au fost folosit resurse administrative este o minciună adevărată.  

Totodată, reprezentanții Partidului Schimbării a distribuit pliante de promovare, patru mii de exemplare, prin intermediul cărora formațiunea și-a asumat meritele pentru mai multe lucrări de infrastructură, implementate în municipiul Bălți din bani publici, cum ar fi: reparația și amenajarea unor parcuri, terenuri de joacă sau sportive. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, cât și partidul condus de acesta, Mișcarea Alternativă Națională, și-au asumat, în cel puțin șase cazuri, meritele pentru lucrările făcute din bani publici, pe durata primului mandat al lui Ceban. Potrivit experților Promo-LEX, ziarele de partid, tipărite în 280 de mii de exemplare – doar versiunea în limba română, e plin de astfel de exemple. Asta, chiar dacă în componența Consiliului Municipal Chișinău nu exista fracțiunea MAN. De asemenea, în două spoturi video, Ion Ceban și formațiunea pe care o conduce, și-au atribuit meritele pentru reabilitarea străzii pietonale, renovarea trotuarelor, grădinițelor și drumurilor din municipiul Chișinău. De asemenea, Ion Ceban nu a ratat ocazia de a se lăuda pentru mai multe proiecte realizate în municipiul Chișinău și în cadrul conferinței de presă din 16 octombrie 2023.

În urma scrutinului din 5 noiembrie 2023, Ion Ceban s-a ales cu un nou mandat de primar general al municipiului Chișinău. Nu am reușit să dăm de edil pentru a-i oferi dreptul la replică. La telefon ne-a răspuns consiliera lui, Natalia Ixari.

NATALIA IXARI, purtătoarea de cuvânt a primarului mun. Chișinău: La fel ca și în cazul guvernului, atunci când vine cu o reușită pe parcursul anului, că se fac proiecte precum Satul European, la fel este o reușită a guvernării care s-a aflat de patru ani. Așa și în fruntea unor realizări sau unor proiecte se află persoanele și Partidul care a stat la bază când au fost realizate aceste proiecte. Iar în cazul dat este președintele Partidului, care este Ion Ceban și primarul capitalei, împreună cu echipa sa. 

Iar la sediul formațiunii, am discutat la acest subiect cu Victor Pruteanu, membru al Biroului Național al MAN. 

VICTOR PRUTEANU, membru al Biroului Național al MANReprezentanții partidului politic, fiind într-o funcție de unitate publică sau de ales local, pot să-și asume meritele colegilor lor care sunt în această funcție. 

În total, experții Promo-LEX au identificat 41 de cazuri în care candidații electorali și-au atribuit merite pentru lucrările sau serviciile de uz public, efectuate din bani publici. Dintre acestea, Partidul Acțiune și Solidaritate este vizat  în 11 cazuri, Partidul Schimbării – în 9 cazuri, Partidul Șansă – în 7 cazuri, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Mișcarea Alternativă Națională – în 6 cazuri, iar Liga Orașelor și Comunelor – în 2 cazuri. 

Implicarea autorităților publice locale în activități electorale

De cel puțin nouă ori, Partidul Șansă, formațiune afiliată politicianului fugar Ilan Șor, a implicat autoritățile publice locale în activități electorale de promovare a candidaților săi. De exemplu, în aceste videouri, care au fost postate pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Raional Orhei, apar candidați la funcția de primari din partea Partidului Șansă, președintele de atunci al Consiliului Raional Orhei, Dinu Țurcanu, dar și deputata fostului Partid ȘOR, Marina Tauber, care au participat la evenimente publice cum ar fi hramuri, inaugurarea unui drum și a unui stadion, evenimente organizate localitățile raionului Orhei. În majoritatea cazurilor, pe un ecran led, era transmis și un mesaj de felicitare din partea lui Ilan Șor, care a avut grijă să promoveze cu orice ocazie candidații Partidului Șansă în acest scrutin. Totodată, au fost raportate și cel puțin șase cazuri în care Lupov a fost promovat și pe pagina de Facebook a Primăriei Taraclia. Precizăm că, oficial, Veaceslav Lupov a fost înregistrat la CEC drept candidat independent.

MARINA TAUBER, deputată independentăEu nu văd aici nicio utilizare a resurselor administrative. Pentru că este o instituție publică, Consiliul Raional Orhei a transmis pe pagina sa de Facebook. Eu am fost invitată la acest eveniment în calitate de deputat în Parlament și am participat în calitate de invitat. Deja Consiliul Raional Orhei a luat decizie ce transmite și ce nu transmite. Deci asta nu noi am inițiat această transmisiune online. Eu cred că dacă noi vorbim despre partea politică, este normal ca liderul nostru să vină cu un mesaj de felicitare, pentru că aceste primării au fost conduse de coechipierii noștri, primării din partea Partidului politic „ȘOR”. Aceste hramuri, uneori, eu nu știu despre ce dată noi vorbim, chiar acum au fost susținute de domnul Ilan Șor. Așa că, per general, mai ales dacă vrem să vorbim despre și partea juridică, o să fie complicat să comentez. 

Am mers la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a discuta la acest subiect cu președinta instituției responsabilă de buna desfășurare, organizare și monitorizare a scrutinelor electorale.  

ANGELICA CARAMAN, președinta CEC: Cred că am avut peste 40 de sesizări anume pe subiectul utilizării resurselor administrative, dar el este foarte strâns legat de cel al finanțării netransparente sau lipsa de a depune raportul la Comisia Electorală Centrală, sau a omite ceva din aceste rapoarte. Comisia a venit cu o hotărâre, inclusiv atunci când a fost vorba despre realizarea unui drum în cadrul proiectului „Satul European” și acea publicitate a fost achitată din bani publici. CEC asta a spus în hotărârea sa și situația a fost remediată, cel puțin au scos acea publicitate de pe rețelele sociale. Comisia Electorală Centrală doar constată încălcările atunci când drept mesaj de interes public încearcă să fie prezentată o agitație electorală. Iată, aici este câmpul Comisiei Electorale Centrale și noi am adoptat acele hotărâri.  

Din cele peste 40 de sesizări primite de Comisia Electorală Centrală, 18 semnalează cazuri de utilizare a resurselor administrative. Majoritatea acestor sesizări au fost trimise Inspectoratului General al Poliției pentru examinare. De altfel, noțiunea „resurse administrative” a fost introdusă în legislația națională recent, odată cu aprobarea noului Cod Electoral în decembrie 2022. Acesta interzice expres candidaților să utilizeze resursele administrative, adică: 

Resurse administrative – resurse umane, financiare și materiale de care dispun în egală măsură persoanele cu funcții de demnitate publică, persoanele cu funcții de răspundere și funcționarii publici și care derivă din controlul acestor persoane asupra personalului, a resurselor financiare și a alocațiilor din bugetul public național, din accesul la facilitățile publice sau din administrarea de către aceste persoane a bunurilor mobile și imobile ce fac parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale”. 

MARIANA FOCȘA, analistă, Asociația Promo-LEXAvem definiția oferită de Comisia de la Veneția care este o definiție foarte detaliată și cuprinzătoare. Ne ajută foarte mult în procesul de monitorizare a alegerilor, mai ales că noi am pledat pentru adoptarea acestei definiții în cazul modificării Codului electoral pe parcursul anului 2022-2023, însă, nu am fost ascultați. Definiția de resurse administrative a fost modificată și a fost adoptată într-o manieră mai restrânsă comparativ cu definiția oferită de Comisia de la Veneția. Adică se referă în principiu la bunurile statului și, respectiv, finanțele publice ale statului. Mai puțin se referă la funcția nemijlocită ocupată de persoanele respective și prestigiul care este oferit de această funcție, cât și controlul care poate fi exercitat prin intermediul acestor funcții publice. 

ANGELICA CARAMAN, președinta CECChiar dacă nu ar conține exact acele elemente despre care vorbiți, eu cred că constatările care s-au făcut și atitudinea care s-a luat vizavi de acestea conține în expresia lor atât utilizarea resurselor cât și funcțiile pe care le au persoanele și care nu ar trebui să utilizeze resursele administrative în cadrul campaniilor electorale. Adică, ambele aspecte eu le văd, totuși, și constatate și luate atitudine față de ele. Cred că ne-ați sugerat un subiect la care vom atrage atenția în cadrul conferinței post-electorale.

Dacă Codul Electoral interzice candidaților electorali utilizarea resurselor administrative, Codul Contravențional pedepsește astfel de practici cu amenzi între 4 500 și 15 000 de lei cu privare de dreptul de a deține anumite funcții sau de a desfășura anumite activități până la 1 an, iar cel Penal cu amenzi între 300 000 și 400 000 de lei sau închisoare de până la 5 ani. Într-un răspuns în scris, Procuratura Generală ne-a informat că nu a inițiat nicio cauză penală în legătură cu utilizarea resurselor administrative de către candidații înscriși în cursa pentru alegerile locale din toamnă, iar Inspectoratul General al Poliției ne-a comunicat că „informația solicitată nu poate fi furnizată deoarece nu se încadrează în chestiuni de interes public, dar asupra problemelor de interes personal. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.