Consiliul Superior al Magistraturii a emis o dispoziție prin care anunță că, și în săptămâna următoare, instanțele de judecată vor activa după un regim special. La fel ca și până acum, urmează să fie examinate doar dosarele „care nu suferă amânare”.
Dispoziția CSM, semnată de președinta interimară, Luiza Gafton prevede că activitatea instanțelor va fi reglementată de președintele sau vicepreședintele instanței care vor dispune prezența la serviciu a judecătorilor și colaboratorilor instanței doar în cazurile ce nu suferă amânare.
La 6 aprilie 2020, Comisia pentru Situații Excepționale a decretat zile de odihnă 7-17 aprilie 2020. Ulterior, și vacanța bugetarilor, forțată de criza provocată de coronavirus a fost prelungită și pentru perioada 21-24 aprilie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.