Consiliul Superior al Magistraturii condamnă agresarea unei judecătoare în incinta Judecătoriei Chișinău și califică incidentul drept un atac direct asupra justiției.
Potrivit CSM, o judecătoare a fost agresată de o justițiabilă, fapt considerat grav și inadmisibil într un stat de drept. Consiliul subliniază că astfel de acțiuni nu vizează doar o persoană, ci afectează independența justiției și autoritatea puterii judecătorești.
CSM atrage atenția că siguranța judecătorilor este esențială pentru funcționarea corectă a sistemului judiciar. Judecătorii trebuie să își desfășoare activitatea într un mediu sigur, fără presiuni, amenințări sau violență. Orice abatere de la aceste principii subminează încrederea publicului în justiție și valorile democratice.
În acest context, Consiliul reamintește necesitatea creării Poliției Judecătorești, inițiativă discutată anterior la nivel instituțional, ca soluție pentru consolidarea securității în instanțele de judecată.
CSM solicită implicarea tuturor actorilor politici și instituționali pentru identificarea urgentă a unor măsuri eficiente care să prevină repetarea unor astfel de incidente.
Totodată, Consiliul își exprimă sprijinul față de judecătoarea agresată și reafirmă angajamentul de a apăra independența justiției, demnitatea profesiei de judecător și principiile statului de drept.


