Acasă Alegeri 2020 Filat propune partidelor proeuropene şi unioniste să semneze un pact

Filat propune partidelor proeuropene şi unioniste să semneze un pact

0

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, este convins că R. Moldova şi România se vor reuni „mai devreme sau mai târziu”, iar până să fie semnat acel act juridico-politic e nevoie de întreprins acţiuni concrete pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor.

În acest sens, Filat propune partidelor de dreapta şi unioniste să ajungă la un consens în privinţa unui „proiect de ţară” şi, indiferent cine va fi la guvernare, acesta să fie implementat.

În opinia ex-premierului, nu cancelariile europene trebuie să ducă R. Moldova într-o direcţie sau alta. „Trebuie să pornim de la faptul că noi, cei de la Chişinău, nu doar că ne dorim integrarea europeană, dar trebuie să demonstrăm acest lucru, aşa cum am mai făcut-o în 2009. Au fost acele realizări, iar asta denotă că se poate. Mă refer la Acordul de Asociere cu UE, liberalizarea regimului de vize, mă refer şi la resursele enorme investite de partenerii europeni şi americani. Astfel, avem nevoie la Chişinău de un leadership care ştie unde merge. Iar din partea partenerilor occidentali, sunt sigur, vom avea sprijinul necesar. Deci, poate în sensul Snagovului românesc, cel puţin între partidele de dreapta, să avem un proiect de ţară, care, indiferent ce partid se află la guvernare, să fie implementat. De asta avem noi nevoie. Iar ajutor, din propria mea experienţă, ştiu că vom avea”, a declarat Filat, în cadrul unui interviu pentru Newsweek România.

În acelaşi context, Filat a menţionat că Rusia nu va putea să împiedice aspiraţiile noastre europene, chiar dacă rămâne influentă în R. Moldova.

„Cât ce ţine de Federaţia Rusă, ea are atâta influență în R. Moldova cât îi permitem noi să aibă. Atunci când noi vom merge conştient într-o anumită direcţie, iar asta nu înseamnă că trebuie să declarăm război cuiva sau să nu avem niciun fel de comunicare… Noi am semnat Acordul de Asociere şi sunt privilegii pe care le-am obţinut incontestabil. Noi ne-am securizat economia prin deschiderea unei pieţe sigure şi mari de desfacere, în condiţii de comerţ liber. Circulăm liber în UE. Doar că trebuie să recunoaştem că acel context al Parteneriatului Estic nu mai este unul de perspectivă. Noi suntem puşi acum într-o zonă gri. Această zonă şi această situaţie nu ne oferă nicio perspectivă de aderare la UE. Vreau să se facă distincție între procesul de integrare la general şi perspectivă de aderare. Suntem puşi în context cu alte ţări, care diferă total… R. Moldova e singura ţară latină din Europa care e în afara UE”, a precizat Vlad Filat.

Astfel, în perioada următoare trebuie să se întâmple anumite lucruri care să smulgă R. Moldova din această zonă gri, care nu ne oferă nicio perspectivă: „Trebuie să plasăm R. Moldova pe o traiectorie care să ne ducă la o perspectivă clară de aderare la UE. Cine e vinovat pentru că R. Moldova a ajuns în această zonă gri? În primul rând noi, ca societate. Am avut un parcurs care ne permitea să avansăm de la „istorie de succes” la paşi concreţi, dar acest lucru a fost frânt, acel parcurs a fost frânt”.

tvrmoldova.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.