Secretarul de stat Corina Călugăru a avut o întrevedere cu ambasadorul Ungariei în R. Moldova, Sándor Szabó. Discuțiile s-au axat pe relațiile bilaterale, parcursul european al R. Moldova și cooperarea celor două țări în cadrul organizațiilor internaționale.
Oficialii au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor moldo-ungare și au remarcat dinamica pozitivă a acestora.
În cadrul întrevederii, Corina Călugăru a exprimat apreciere pentru sprijinul oferit de Ungaria în procesul de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană și a subliniat importanța continuării acestuia.
Un alt subiect abordat a fost cooperarea dintre Chișinău și Budapesta în cadrul organizațiilor internaționale, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
În acest context, părțile au evidențiat necesitatea coordonării și menținerii unui dialog constant pentru promovarea obiectivelor de interes comun.
Corina Călugăru și Sándor Szabó au discutat și despre evoluțiile regionale și internaționale, precum și despre necesitatea unui dialog activ în abordarea provocărilor comune.
Potrivit autorităților, întrevederea a reconfirmat interesul ambelor părți pentru consolidarea cooperării în cadrul forurilor multilaterale și dezvoltarea în continuare a relațiilor dintre Republica Moldova și Ungaria.


