Primăria Chișinău a anunțat că școlile din municipiu nu vor activa astăzi, 26 ianuarie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a riscului crescut de ghețuș pe drumuri și trotuare. Decizia a fost luată în contextul recomandărilor Ministerului Educației și Cercetării și al prognozelor meteorologice pentru întreg teritoriul țării.
Potrivit autorităților municipale, lecțiile suspendate vor fi recuperate pe parcursul semestrului, conform unui program stabilit de fiecare instituție de învățământ.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a îndemnat Guvernul și angajatorii să manifeste înțelegere față de părinții ai căror copii, în special cei din clasele primare, vor rămâne acasă și vor avea nevoie de supraveghere.
„Meteorologii anunță în continuare polei și temperaturi de 0, -1 și -2 grade Celsius. În aceste condiții, chiar dacă autospecialele intervin permanent, ghețușul continuă să se formeze. Rugăm prudență și înțelegere. Muncitorii municipali intervin fără întrerupere”, a declarat Ion Ceban.
Amintim că Ministerul Educației a recomandat instituțiilor de învățământ să evalueze situația la nivel local și să decidă aplicarea unui regim special de desfășurare a lecțiilor, inclusiv în format online, acolo unde condițiile meteo pun în pericol siguranța elevilor și a personalului didactic. Prioritatea rămâne protejarea sănătății și securității copiilor și cadrelor didactice, mai ales în zonele unde deplasarea este dificilă din cauza ghețușului.


