Recent descoperita contrabandă cu arme la vama Albița arată că nu este vorba de amatori, ci de o grupare organizată. Cel puțin asta a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în emisiunea „Cutia Neagră PLUS” de la TV8.
„Deși este primul caz în Republica Moldova în care sunt găsite muniții și armamente de aceste proporții, avem vulnerabilități la frontieră, în special pe «frontiera verde» și pe segmentul dintre Ucraina și regiunea din stânga Nistrului”, a explicat șefa de la Interne.
Ministra a precizat că armele și munițiile au intrat în țară segmentar, iar ancheta urmărește să stabilească clar cum au ajuns aici și care era destinația lor.
„Se investighează toate scenariile posibile, astfel încât la finalizarea procesului să fie foarte clar cum a intrat, pe unde a intrat, care era destinația și în paralel, pe lângă cauza penală, există și mai multe anchete interne care sunt în curs de desfășurare”, a adăugat Misail-Nichitin.
Potrivit acesteia, toate instituțiile responsabile au acționat coordonat, însă Republica Moldova rămâne vulnerabilă pe anumite segmente de frontieră.
„Noi avem frontiera verde, mai avem și o porțiune la frontiera cu Ucraina care nu este controlată de autoritățile constituționale. În calitate de ministru al Afacerilor Interne, lucrăm să consolidăm supravegherea frontierei, schimbul de informații operative și sunt necesare dotări suplimentare. Avem încă de muncit la fortificarea și consolidarea mecanismelor de supraveghere a frontierei de stat, fie că vorbim de punctele de trecere a frontierei, fie că vorbim de linia verde”.
Verificările pe segmentul dintre Ucraina și regiunea transnistreană sunt îngreunate din cauza războiului:
„Această porțiune nu este controlată de autoritățile constituționale și aceste arme puteau să ajungă inclusiv prin această zonă. Segmentul dintre Ucraina și regiunea din stânga Nistrului este separat prin șanțuri, dar acestea nu sunt suficiente pentru a preveni pătrunderea substanțelor sau obiectelor interzise”, a subliniat Misail-Nichitin.
Ministra a mai spus că traficul de arme este una dintre cele mai grave forme de criminalitate organizată la nivel european, fiind menționat în rapoartele Europol, și că statele trebuie să-și consolideze eforturile comune pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.
Pe 20 noiembrie, un moldovean a încercat să treacă frontiera cu România la volanul unui camion încărcat cu arme și muniții. Autovehiculul a trecut de controlul moldovenesc, dar a fost oprit de autoritățile române. Muniția ar fi fost introdusă în Republica Moldova prin contrabandă, cu ajutorul unui cărăuș care făcea periodic curse cu un camion marfar din Ucraina.
Serviciul Vamal a precizat că suspiciunile au apărut în timpul controlului coordonat de la frontiera moldo-română și au fost semnalate de funcționarul vamal al Republicii Moldova. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a arătat că munițiile erau ascunse în spații special pregătite în camion, iar informațiile preliminare indică faptul că autovehiculul nu a traversat frontiera cu Ucraina.
În total, cinci persoane au fost reținute: exportatorul, brokerul vamal și transportatorul, arestați în Moldova, șoferul camionului, aflat în închisoare în România, și o a cincea persoană cercetată pentru complicitate la contrabandă, considerată organizator al operațiunii.

