Curtea Constituțională a declarat constituționale prevederile legale care permit suspendarea temporară a dreptului de a deține și purta arme pentru persoanele învinuite sau inculpate de comiterea unor infracțiuni intenționate. Decizia a fost pronunțată după examinarea excepției de neconstituționalitate depuse de avocații lui Dorin Damir.
Apărătorul acestuia, Alexandru Levinschi, a susținut în ședință că aplicarea automată a restricției până la finalizarea procesului penal încalcă prezumția de nevinovăție și limitează dreptul de proprietate al clientului asupra armelor. Totodată, avocatul a argumentat că lipsa dreptului de port armă îl privează pe Damir de mijloace de apărare în fața unor posibile atacuri.
După deliberări, Curtea a respins sesizarea și a constatat că măsura contestată reprezintă o garanție de siguranță publică, având caracter temporar și preventiv.
Dorin Damir, președintele Federației de Arte Marțiale „FEA” și finul fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, a fost privat de dreptul de a purta armă încă din 2021, când era cercetat în dosarul angajărilor fictive din fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Recent, el a fost reținut într-un alt dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, fiind ulterior eliberat, însă se află sub interdicția de a părăsi țara timp de 60 de zile.

