Ultima zi de campanie electorală are loc astăzi, 26 septembrie, pentru candidații înscriși în cursa parlamentară. În competiție s-au înregistrat 15 partide politice, trei blocuri electorale și patru candidați independenți. Începând de mâine, 27 septembrie, va fi instituită „ziua tăcerii”, perioadă în care orice formă de promovare politică este interzisă.
Pe durata zilei de sâmbătă, dar și în ziua alegerilor, duminică, sunt interzise: distribuirea sau afișarea de materiale electorale, organizarea de evenimente în sprijinul candidaților, participarea acestora la emisiuni radio sau TV și tranzacții financiare din sau către conturile fondului electoral.
Nerespectarea acestor restricții poate atrage sancțiuni: de la 900 de lei pentru promovare prin materiale, până la 3.000 de lei pentru activități de propagandă.
Modificările recente ale Codului Contravențional introduc sancțiuni și pentru alegătorii care acceptă bani sau alte foloase în schimbul votului. Astfel, pe lângă cei care oferă mită electorală, și cei care o primesc riscă amenzi ce pot varia între 25.000 și 37.500 de lei.
În ziua scrutinului, este interzisă transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de vot. Cei care încalcă această regulă pot fi amendați cu până la 6.000 de lei, iar firmele care efectuează astfel de transporturi riscă dublarea amenzii și suspendarea activității pentru până la un an.
Votul va avea loc duminică, 28 septembrie, iar autoritățile reamintesc importanța respectării regulilor electorale și a exprimării unui vot informat și corect.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.