Vreme instabilă în Moldova, ploi slabe și cer noros

Redacția SafeNews

Vreme schimbătoare în Republica Moldova. Sâmbătă, 28 martie, cerul va fi predominant noros, iar în mai multe regiuni sunt așteptate ploi slabe.

Potrivit Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în nordul țării cerul va fi noros, în timp ce în centru și sud se vor înregistra precipitații slabe. Temperaturile maxime vor varia între 15 și 18 grade Celsius.

La nord, valorile termice vor oscila între 4 și 15 grade. În centrul țării și în Chișinău, temperaturile vor fi cuprinse între 6 și 17 grade. În sud, maximele vor ajunge până la 18 grade, iar minimele vor coborî până la 7 grade.

PUBLICITATE

Vântul va sufla din est, cu viteze de până la 18 km pe oră, iar umiditatea aerului va ajunge până la 85%.