În decursul ultimei zile, mai mulți conducători auto au fost identificați în trafic sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului, în urma acțiunilor de control desfășurate de poliția rutieră în Capitală și în teritoriu.
🔹 Un prim caz a fost semnalat pe drumul Chișinău – Vadul lui Vodă, unde un autoturism VAZ circula neregulamentar. Oamenii legii au oprit vehiculul, iar comportamentul vizibil confuz al șoferului, un bărbat de 40 de ani, a determinat efectuarea unei examinări medicale. Rezultatele au arătat că acesta consumase marijuana și heroină. Mai mult, asupra sa a fost descoperit un pachet suspect, ce conținea o substanță albă, posibil narcotică.
🔹 Un alt incident a avut loc în centrul Capitalei, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Vasile Alecsandri. Un bărbat de 46 de ani, aflat la volanul unui Mercedes, a fost verificat de agenți după ce a manifestat un comportament agitat. Testele ulterioare au confirmat prezența marijuanei în organismul acestuia.
🔹 Un al treilea caz s-a produs în raionul Hâncești, în satul Caracui. Un bărbat de 30 de ani, care conducea o Skoda, a fost oprit din cauza mirosului puternic de alcool provenit din vehicul. Testarea cu aparatul Drager a relevat o concentrație de 1,08 mg/l alcool în aerul expirat, de peste două ori limita contravențională.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.