Inspectoratul de Integritate a refuzat să inițieze controlul în privința lui Roman Cojuhari, director al Agenției Proprietății Publice (APP). Decizia vine după ce, pe data de 13 februarie, în cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI) a fost înregistrată sesizarea care vizează controlul respectării regimului juridic al incompatibilităților de către Roman Cojuhari.
În textul sesizării se menționează că directorul APP indică în declarațiile sale de avere și interese personale că a obținut venituri/dividende din societatea RV „Proinvest”, ceea ce poate ridica suspiciuni privind compatibilitatea funcției deținute cu activitățile economice desfășurate.
„Se refuză inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al incompatibilităților de către Roman Cojuhari, director general al Agenției Proprietății Publice”, se menționează în decizia semnată de inspectorul de integritate Eugenia Parfeni.
Potrivit declarației de avere și interese personale, pe parcursul anului 2023, Roman Cojuhari a câștigat 26 595,75 lei în calitate de dividende de la SRL „RV Proinvest”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.