Peste 200 de judecători vor fi evaluați în acest an de Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Lista și ordinea au fost aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii, la ședința plenară de marți. Judecătorii care vor fi promovați vor beneficia de o majorare a salariilor, transmite IPN.
Primii evaluați vor fi judecătorii transferați temporar la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), apoi cei de la curțile de apel, ulterior evaluarea va continua cu magistrații instanțelor de drept comun, în ordinea vechimii în funcție, având prioritate cei cu vechime mai mare.
Președintele CSM, Sergiu Caraman, a declarat că „procesul de evaluare e așteptat atât de societate, cât și de judecători, obiectivul principal fiind de a asigura transparența și eficiența în sistemul judiciar”.
Potrivit CSM, evaluarea se inițiază de Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor pe baza unui plan aprobat de CSM. „Începerea procesului de evaluare a judecătorilor de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor va constitui un pas important în contextul în care acum evaluările le efectuează Comisiile de evaluare externă”, menționează CSM într-un comunicat de presă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.