Şapte ani de închisoare şi 200.000 de lei despăgubiri morale. Este sentinţa magistraţilor Judecătoriei Cahul pentru unul dintre cei trei adolescenţii care a violat o colegă de clasă în luna martie, în raionul Taraclia. Acum două luni, dosarul a ajuns în vizorul PCCOCS, după ce victima s-a plâns că ancheta bate basul pe loc în prima instanţă.
Incidentul a avut loc în noaptea de 15 spre 16 martie. Potrivit procurorilor, victima ar fi fost ademenită de inculpați și împreună au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia au profitat de imposibilitatea fetei de a se apăra și au violat-o.
A fost dispusă expertiza medico-legală, biologică și psihologică, care a demonstrat că minora a fost violată.
Anterior, ceilalţi doi adolescenți implicați în acest scandal au fost condamnați la cinci ani de închisoare cu suspendare.
Procurorii PCCOCS au contestat sentințele în ambele cazuri și sunt în așteptarea deciziei instanței de apel.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.