Șeful oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, Igor Popa, fost procuror general adjunct în perioada guvernării PDM, locuiește într-un apartament de lux din centrul Chișinăului. Locuința nu se regăsește în declarația de avere și interese a oficialului, la fel ca și alte bunuri pe care acesta le folosește. Omul legii este divorțat în acte și astfel nu declară imobilele și automobilele înregistrate pe numele fostei soții, se arată într-o investigație marca anticorupție.md.
Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au documentat și au constatat că cei doi locuiesc împreună. Experți anticorupție spun că divorțul este folosit de multe ori când unii funcționari vor să-și ascundă averile care depășesc limita veniturilor oficiale.
Este luni dimineață. Procurorul Igor Popa iese la volanul mașinii de serviciu din blocul rezidențial din strada Bernardazzi, colț cu Vlaicu Pârcălab. În stradă, oprește automobilul, iese și duce la tomberon un sac cu gunoi. La întoarcere ne observă că îl filmăm. Urcă grăbit în mașină, ne avertizează că este pandemie de Covid-19 și începe să tușească forțat. Imobilul din blocul de lux din centrul Chișinăului, de unde tocmai a ieșit Igor Popa, așa cum o face în fiecare dimineață, nu se regăsește în declarațiile sale de avere.
Apartamentul în care locuiește Igor Popa este înscris pe numele fostei (în acte) sale soții, avocata Ala Popa, cu care are doi feciori. Cei doi au divorțat în 2016, iar la scurt timp a fost achiziționată noua locuință.
La intrările în cartierul respectiv aflăm cu ușurință de la gardianul de la poartă că Igor Popa și Ala Popa locuiesc împreună. Bărbatul ne mai spune că cei doi au și două automobile.
Divorț fictiv sau real?
Divorțul cuplului Popa a ajuns în atenția opiniei publice în decembrie 2018, după un incident dintre Ala Popa și activistul Alexei Dimitrov, care a avut loc pe holul Judecătoriei Chișinău. Avocata a declarat atunci presei că a divorțat și nu mai este de mult împreună cu Igor Popa.
Declarația avocatei i-a lăsat uimiți pe mai mulți dintre cei care cunosc familia respectivă și i-au văzut pe cei doi soți de mai multe ori împreună. „Igor Popa a divorțat în 2016? Straniu, îl știu ca un bun familist. În iulie 2018 am zburat cu același avion la odihnă, în Antalya, Igor era cu soția și cei doi copilași ai lor. Dacă au divorțat, păcat. Au buni copilași”, a scris atunci pe rețelele de socializare fostul șef al Procuraturii Chișinău, Ion Diacov.
Unii locatari din acest bloc ne-au spus că Igor Popa mergea la serviciu, la Procuratura Generală, pe jos atunci când era în funcția de procuror general adjunct.
După ce Igor Popa a fost numit în funcția de șef al oficiului Ciocana al Procuraturii municipiului Chișinău, echipa Centrului de Investigații Jurnalistice a surprins automobilul de serviciu la ora 07.15, așteptându-l la poarta din vale a complexului Bernardazzi Residence.
Luxul din blocul cu scandal
Apartamentele din blocul locativ Bernardazzi Residence, de la intersecţia străzilor Vlaicu Pârcălab şi Bernardazzi din Chișinău, sunt printre cele mai costisitoare din Chișinău, de la 1.150 până la 1.400 de euro pentru un metru pătrat. Complexul este alcătuit din trei scări, unite într-un singur bloc, care numără 90 de apartamente. Locuințele sunt spațioase, cele mai mici, cu o odaie, având suprafața de cel puțin 50 de metri pătrați. Apartamentele au planificare modernă, sunt dotate cu terase largi, spațiu pentru barbeque și balconașe mici pentru odihnă.
Constructorii se laudă că au folosit la construcția blocului cele mai moderne materiale și tehnologii, iar dotarea tehnică este exclusiv de calitate europeană. Complexul este îngrădit, iar intrarea se face prin două porți teleghidate. Paza este asigurată de câțiva angajați care lucrează în ture și au grijă ca niciun străin să nu ajungă nepoftit în complexul locativ.
Construcția Bernardazzi Residence a fost marcată de un scandal diplomatic, soldat cu evacuarea Ambasadei Franței dintr-un imobil din apropiere. Diplomații s-au plâns în repetate rânduri că lucrările efectuate în apropiere le încurcau să lucreze, iar în curte cădeau resturi din materiale de construcție.
În plină amploare a scandalului legat de Ambasada Franței, s-a mai constatat că lucrările de construire se efectuau în lipsa unei autorizații eliberate de administrația locală.
„Construcţia se realizează exclusiv în baza unei decizii judecătoreşti. Singurul lucru pe care-l face acum Primăria e să prevină astfel de situaţii pe viitor”, declara primarul de atunci al Chișinăului, Dorin Chirtoacă.
În blocul respectiv și-au procurat locuințe oameni de afaceri, deputați, judecători și procurori, lucru confirmat de un angajat al serviciului de pază.
Investițiile de după divorț
Igor și Ala Popa au divorțat oficial pe data de 20 octombrie 2016. Două luni mai tărziu, la 28 decembrie, Ala Popa a încheiat cu SRL Leiria Tur două contracte de investiții pentu două apartamente aflate alături. Unul dintre imobile are suprafața de 60,5 metri pătrați, iar altul, de 102,6 metri pătrați.
La 13 ianuarie 2017, Ala Popa mai semnează un contract pentru 20 de metri pătrați de parcare, aflată în subsolul clădirii.
La 5 martie 2018, este semnat actul de predare primire a imobilelor, iar câteva luni mai târziu mai procură încă un loc pentru parcare, de 19 metri pătrați, amplasat în subsol, și o suprafață nelocativă de un metru pătrat.
Studiind declarațiile de avere ale procurorului Igor Popa pentru perioada 2013-2015, constatăm că Ala Popa aproape că nu a avut venituri în perioada respectivă. La finele anului 2012, avocata și-a luat concediu de maternitate. Abia în 2015, omul legii a indicat că soția sa a primit onorarii din activitatea de avocat, de 23,9 mii de lei. Posibil că Ala Popa a primit îndemnizații de la stat pentru întreținerea copilului, dar acestea nu se regăsesc în declarațiile semnate de Igor Popa.
Veniturile și achizițiile lui Igor Popa de până la și după divorț
Achizițiile familiei Popa din perioada 2012 – 2016 au depășit de zeci de ori veniturile declarate. Igor Popa a avut un salariu modest până în martie 2017, când a fost numit în funcția de procuror general-adjunct. În 2013, a avut un salariu mediu de 9,4 mii de lei pe lună, în 2014, de 9,3 mii de lei, în 2015 – 9,5 mii, în 2016 – 13,4 mii. Aceasta a fost singura sursă oficială de venit pentru familia formată din patru persoane.
Salariul procurorului Popa s-a majorat abia după numirea sa în funcția de procuror general adjunct. În 2017 acesta a avut 26,5 mii de lei, în 2018 – 32,5 mii de lei, în 2019 – 34,8 mii de lei pe lună.
Igor și Ala Popa au locuit anterior într-un apartament de 123 de metri pătrați de pe strada Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani al Capitalei, procurat în 2013 cu 757,8 mii de lei.
Imobilul a fost vândut în februarie 2018, cu puțin timp înainte ca Ala Popa să înregistreze imobilele de pe strada Alessandro Bernardazzi.
Omul legii nu a raportat în Declarația de avere și interese personale venitul provenit din vânzarea imobilului. În schimb, în document se regăsește apartamentul de 60,5 metri pătrați din complexul locativ Bernardazzi Residence. Semnatarul declarației afirmă că are imobilul „în uz” și că nu l-a costat nimic.
În august 2013, când a procurat apartamentul din sectorul Buiucani, familia Popa a vândut cu 302 mii de lei un apartament în sectorul Botanica.
La finele anului 2016, la scurt timp după pronunțarea divorțului, Ala Popa a primit donație de la fratele său mai mic o încăpere nelocativă cu suptafața de 64,8 metri pătrați amplasată pe strada Teilor 6, alături de Curtea de Apel Chișinău. Fratele avocatei a înregistrat pe numele său contractul de vânzare-cumpărare a imobilului la 19 mai 2015. La acel moment, acesta avea viza de reședință în apartamentul familiei Popa.
Încăperea găzduiește Biroul asociat de avocați din sectorul Botanica. În iulie 2018, Ala Popa a înstrăinat imobilul.
În Declarația cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2014, Igor Popa a raportat un venit de 153,3 mii de lei în urma înstrăinării automobilului de model Mazda 6, produs în 2009. Automobilul se regăsește și în Declarația pentru anul 2013, fiind estimat la 45 de mii de lei. În ziua când a fost vândut automobilul Mazda, procurorul Popa și-a procurat cu 405 mii de lei un automobil Hyundai.
În Declarația de avere pentru anul 2015, Igor Popa anunța că a vândut și automobilul Toyota Camry, cu 159 de mii de lei, autoturism pe care un an mai devreme îl declara la prețul de 50 de mii de lei.
Tot în 2015, Ala Popa ajunge să dețină, prin mandat, un automobil Hyundai Genesis, fabricat în același an. Soțul procuror a declarat că nu cunoaște cât costă automobilul. În saloanele auto, prețul unui automobil Hyundai Genesis începe de la 37 de mii de euro.
După anul 2015, Igor Popa nu a mai declarat niciun mijloc de transport.
Procurorul Popa refuză să facă declarații
Igor Popa a refuzat să răspundă la întrebări și să facă declarații. Acesta a închis geamurile și a încuiat ușa de la birou. Reporterii CIJM au telefonat și în anticamera oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău. La celălalt capăt ne-a răspuns o femeie, iar după ce ne-am prezentat, a ezitat un pic și ne-a recomandat să telefonăm pe un număr de telefon care s-a dovedit a fi nefuncțional.
Ce spun experții
Iana Spinei, expertă anticorupție în cadrul organizației Transparency International Moldova, susține că divorțurile fictive reprezintă o schemă utilizată pe larg de către funcționarii statului pentru a-și ascunde averile care nu se încadrează în limitele veniturilor legale. Referindu-se la cazul procurorului Popa, experta susține că aici există mai multe semne de întrebare la care trebuie să răspundă organele competente. „Legea prevede că funcționarii publici trebuie să declare și averea concubinilor, dacă conviețuiesc împreună cel puțin 183 de zile. Este însă dificil în multe cazuri să se demonstreze concubinajul. Procurorul Popa se declară divorțat și locuiește oficial în apartamentul fostei soții, oamenii îi văd împreună. Inspectorii de integritate trebuie să se autosesizeze și să verifice. Dar trebuie să intervină și Fiscul. De unde are această avocată, care s-a aflat în concediu de maternitate, atâția bani pentru astfel de proprietăți”, a spus experta.
Iana Spinei a mai declarat că procurorul Igor Popa a încălcat legislația și prin faptul că ține mașina de serviciu acasă, mai ales în weekend, și trebuie să fie amendat contravențional. Experta consideră că în privința lui Igor Popa planează mai multe suspiciuni, iar conducerea Procuraturii Generale ar trebui să ia atitudine, dacă își dorește o imagine mai bună.
Lilia Ioniță, expertă a Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, consideră că Igor și Ala Popa și-au înregistrat divorțul pentru ca omul legii să-și ascundă averea, înregistrând-o pe soție. „În acest caz rezultă că procurorul Popa trăiește în concubinaj și este obligat prin lege să declare bunurile înregistrate pe numele concubinei. Această schemă, când se recurge la divorț pentru a-și ascunde averile, este utilizată în special de judecători și procurori. Inspectorii de integritate trebuie să se autosesizeze, iar dacă nu pot să demonstreze concubinajul, să se adreseze la Procuratură”, a declarat experta.
SURSA: ANTICORUPȚIE.MD
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.