Inspectoratul de Poliție Ciocana a reținut astăzi, 9 februarie, două persoane și a efectuat trei percheziții în cazul urmăririi penale declanșate sub aspectul comiterii infracțiunii de privațiune ilegală de libertate, în localul „ATTICO” din Chișinău, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2022.
Potrivit informațiilor, în urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat probe digitale și echipamente de comunicare la distanță care pot confirma faptele examinate de organul de urmărire penală, cu privire la comiterea infracțiunii.
Perchezițiile au fost autorizate de judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Ciocana.
Urmărirea penală în acest caz este efectuată de organul de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliției Ciocana, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana.
Noaptea de sâmbătă spre duminică, 29-30 ianuarie curent, a fost una fierbinte într-un local unde s-a dat o petrecere privată cu câteva sute de persoane, după ce Poliția a venit cu verificări fără a avea toate actele la îndemână, iar administrația s-a baricadat în interiorul clubului.


