VIDEO // „Să mori animalule!”. Unul din inculpații dublului omor din Fălești râde obraznic în fața rudelor și judecătorilor

Redacția SafeNews

Patru din cei șase inculpați în cazul dublului omor din Fălești au primit încă câte 30 de zile de arest. Ședința de judecată a început cu un protest în fața Judecătoriei Bălți. În timpul procesului, unul dintre inculpați a făcut glume și a venit cu acuzații la adresa oamenilor legii, informează NordNews.

„Până la momentul de față inculpații nu-și recunosc vina. S-au refuzat de avocații de asistență juridică garantată de stat motivând că au nevoie să-și i-a pe contract. De asemenea, a fost examinat recuzul împotriva acuzatorului de stat, adică că nu sunt deacord cu acesta (acuzatorul – notă red.), care are la bază motive pe care noi le considerăm că doar permit tergiversarea și examinarea cauzei”, a declarat Iana Lichii, avocata victimelor.

Tragedia care a zguduit o țară întreagă a avut loc la sfârșitul anului trecut. Atunci, Anatol Movilă și Ion Achimov în vârstă de 25 și 26 de ani din Bălți, au fost uciși cu cruzime de mai mulți indivizi, din cauza că au trișat în cărți. Inculpații susțin că nu sunt vinovați, iar unul dintre ei, cu zâmbetul pe buze, a declarat jurnaliștilor că nu știe pentru ce a fost reținut.

PUBLICITATE

„Eu nu pot să vă povestesc nimic, nu știu nimic. Dacă nu, mi-a spus că în penitenciar au poliția lor și o să mă bată, o să mă lovească. Îmi va face așa ca eu, în două-trei ore să nu mai fiu pe fața pământului”, a spus Vitalii Rogojin, inculpat.

Mama tânărului susține că fiul ei este bolnav și trebuie internat în Spitalul de Psihiatrie.

„Noi nu am fost acasă. Că l-am lăsat cu mama mea. Că altfel cum? Eu cu dânsul cu atâtea boli și cu atâtea…nici nu puteam să… Știți tare bine în Moldova cum e. Pe mine mă doare una că el de 20 de ani e bolnav. De 20 de ani. Și acum îl țin în așa penitenciar și înc-o dată în podval/beci jos. Tot timpul e în carantină. Acolo unde sunt șobolanii”, a spus femeia.

După mai multe ore, judecătorii au decis că cei patru inculpați aflați după gratii, rămân în arest încă 30 de zile. Avocatul unui alt inculpat, care în prezent se află sub arest la domiciliu, susține că va demonstra nevinovăția clientului său.

„Clientul meu pledează nevinovat și eu sunt sigur de nevinovăția acestuia și vă explic din ce motive, or acesta nu a participat la realizarea acestei infracțiuni. 00.20 MUSCA 01.30 Eu cred că pe toți i-au luat la pachet, pe cei care au fost în acea seara într-un anumit loc și au careva tangență i-au luat la pachet și le-au înaintat aceleași acuzații și i-au trimis în judecată”, a declarat Dumitru Buliga, apărătorul inculpatului Maxim Chiforiuc.

Rudele și prietenii victimelor cer dreptate și sunt indignați de comportamentul obraznic al inculpaților.

„Desigur că totul este cumpărat. Lasă-i să-l verifice pe cel care a inițiat această crimă. Cum tatăl lui trafica fete pentru a se prostitua. Lasă procuratura să lucreze, ei dar primesc bani pentru asta. Judecătorii sunt și ei „buni”, lăsații să-și facă treaba.”

„Aș vrea ca ei toți să fie pedepisiți cu închisoare. Nimeni să nu fie eliberat. Fiecare să-și execute în întregime pedeapsa.”

Amintim că, la începutul lunii noiembrie, anul trecut, doi tineri din Bălți au fost omorâți cu sânge rece într-o pădure din satul Hiliuți, raionul Fălești. Motivul crimei au fost 3000 de euro, bani câștigați fraudulos în jocurile de cărți. Criminalii i-au ademenit să mai joace odată, știind că aceștia trișează, s-au întâlnit și i-au ucis. A doua zi, polițiștii au reținut patru persoane, iar mai târziu încă doi atacatori. Aceștia au vârste cuprinse între 20 și 26 de ani.

Următoarea ședință de judecată pe acest caz va avea loc vineri, 25 februarie.