Acasă Social Ion Ceban: Numărul cazurilor COVID descrește, dar suntem vigilenți

Ion Ceban: Numărul cazurilor COVID descrește, dar suntem vigilenți

0

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în municipiul Chișinău a fost în descreștere, pe parcursul ultimelor săptămâni, informează primarul Ion Ceban.

„Din cauza inacțiunilor Ministerului Sănătății, avem impresia că nu mai există COVID în Republica Moldova! Oamenii nu cunosc nicio informație la zi de la instituțiile responsabile ale statului.
Oamenii nu cunosc despre riscurile noii tulpini, informații despre vaccinarea cu doza 3, despre cazurile la zi, testarea dacă putem face la un preț mai mic, în genere cu ce se ocupă Ministerul Sănătății, dacă nici autoritățile nu cunosc detalii care sunt importante în prevenirea și combaterea pandemiei?”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Deși numărul de infectări este în descreștere, primarul informează că municipalitatea e vigilentă în gestionarea situației epidemiologice.

În municipiu, din aceasta săptămână, rămân active ca spitale COVID:

– Spitalul municipal „Sfânta Treime”;

– Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”;

– Spitalul Clinic Municipal de boli contagioase pentru copii;

– Maternitatea municipală nr.2.

Spitalul municipal „Gheorghe Paladi” va fi scos din circuitul COVID.

Totodată, Centrul COVID de la Moldexpo cu 100 de paturi rămâne ca punct de triaj pentru pacienții suspecți. 

„Spațiile medicale cu paturi de staționar de la Moldexpo au fost conservate, în contextul unui potențial val nou de COVID, despre care ne atenționează specialiștii. 

În cazul în care în următoarele luni vom avea din nou o incidență sporită cu noua tulpină de coronavirus, spațiile de la Moldexpo le vom putea reactiva foarte rapid”, menționează Ceban.

În context, în Chișinău continuă maratoanele de vaccinare în parteneriat cu sectorul HoReCa. Testele au fost procurate prin licitațiile organizate la un preț de 13 lei. De Crăciun și Anul Nou troleibuzul de vaccinare va staționa în Piața Marii Adunări Naționale. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.