Volosatîi, reacție după învestirea Guvernului: „Modelul actual al Republicii Moldova și-a atins limitele”

Redacția SafeNews

Liderul Partidului Național Conservator European, Boris Volosatîi, susține că învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan nu va rezolva problemele profunde ale Republicii Moldova și afirmă că ReUnirea cu România este singura soluție care poate asigura dezvoltarea, securitatea și prosperitatea țării. În reacția sa după învestirea noului Executiv, Volosatîi spune că schimbarea unui Guvern nu este suficientă atât timp cât modelul actual de dezvoltare a Republicii Moldova și-a atins limitele.

Boris Volosatîi a declarat că orice echipă guvernamentală trebuie evaluată după rezultatele pe care le obține și le-a urat succes membrilor Cabinetului Tofan.

„Orice echipă care își asumă responsabilitatea de a conduce un stat merită să fie judecată după fapte, nu după promisiuni. Le doresc succes membrilor Guvernului Tofan, pentru că succesul lor ar trebui să însemne o viață mai bună pentru cetățeni”, a declarat liderul PNCE.

PUBLICITATE

Totodată, politicianul consideră că Republica Moldova se confruntă de zeci de ani cu aceleași dificultăți, indiferent de schimbările de la guvernare.

„Republica Moldova a schimbat guverne, miniștri și programe de guvernare de multe ori. Problemele de fond au rămas aceleași: depopularea, exodul tinerilor, economia fragilă, dependența de sprijinul extern și incertitudinea privind viitorul. Nu putem continua să credem că aceleași soluții vor produce rezultate diferite. Schimbarea unor oameni nu schimbă limitele unui stat care, de la proclamarea independenței, încearcă să își găsească stabilitatea și direcția”, a afirmat Volosatîi.

În opinia liderului Partidului Național Conservator European, Republica Moldova are nevoie de un proiect național care să ofere un viitor clar generațiilor următoare, iar acest proiect este ReUnirea cu România.

„Au trecut 35 de ani de la proclamarea independenței. Este timpul să recunoaștem cu onestitate că modelul actual și-a atins limitele. Dacă vrem securitate, dezvoltare economică, instituții puternice și șanse egale pentru românii dintre Prut și Nistru, trebuie să avem curajul să alegem singura cale care poate garanta toate acestea”, a declarat politicianul.

Volosatîi a reiterat că formațiunea pe care o conduce consideră ReUnirea drept soluția pentru viitorul Republicii Moldova.

„ReUnirea Republicii Moldova cu România nu este doar un ideal istoric. Este cea mai sigură soluție politică, economică și de securitate pentru viitorul nostru”, a conchis liderul PNCE.

Noul Cabinet de miniștri, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, a depus în această dimineață jurământul de învestire, în cadrul unei ceremonii oficiale la sediul Președinției Republicii Moldova. Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de premier de președinta Maia Sandu, la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, după demisia lui Alexandru Munteanu.