Procurorul general Alexandr Stoianoglo nu trebuie demis de către PAS. Declarații în acest sens au fost făcute de către ex-premierul Vlad Filat, fiind invitat marți, 13 iulie, în cadrul unei emisiuni televizate. Mai mult, potrivit lui Filat, Stoianoglo reușește să facă față funcției pe care o deține.
Mai mult, fostul premier a declarat că PAS ar trebui să-l ajute pe Stoianoglo să facă ordine în sistem.
Potențiala ”demitere” a procurorului general Alexandr Stoianoglo
Funcția de Procuror General ocupată de Alexandr Stoianoglo este tot mai mult în atenția membrilor PAS. Aceștia nu mai cred în scuze și promisiuni deșarte, așa că nu intenționează să ofere o altă șansă. Este poziția președintelui interimar al PAS, Igor Grosu, expusă în urma câștigului detașat al partidului la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent. Mai mult, liderul celui mai mare partid ce urmează să acceadă în Parlament a precizat faptul că nici o funție nu este intangibilă.
În schimb, pe lângă scuze și justificări, Igor Grosu a văzut hoți eliberați din pușcărie și dosare de rezonanță clasate.
Noi o să avem o evaluare foarte serioasă asupra prestației și o să modificăm legea Procuraturii ca să ne permită legal ca să evaluăm prestația procurorilor, averile lor ce dosare au instrumentat ș.a. Acesta trebuie să fie un semnat bun pentru procurorii de treabă pentru că procurori și judecători buni în sistem sunt, Deci ei trebuie identificați, create condiții.
Întrebat ce va face cu procurorul general, Grosu a lăsat de înțeles faptul că scaunul acesta se poate clătina.
Amintim că, pe 21 mai 2020, Curtea Constituțională a examinat sesizarea depusă anul trecut de mai mulți deputați. Judecătorii au ajuns la concluzia că concursul prin care Alexandr Stoianoglo a fost ales în funcția de procuror general contravine Constituției.
Cu toate acestea judecătorii au subliniat că Alexandr Stoianoglo nu poate fi demis din acest motiv.
La 11 iulie 2021 în Republica Moldova s-au desfășurat alegerile parlamentare anticipate. Acestea au fost câștigate de către PAS, care a acumulat aproape 53 % din voturile alegătorilor și 63 de mandate în Parlament.
De precizat că anterior, PAS a criticat activitatea Procurorului general, Alexandr Stoianoglo după ce ultimul nu ar fi înregistrat progrese în dosarele de rezonanță, iar asupra acestuia planează suspiciunea că ar fi favorizat partidul până recent aflat la guvernare.
Vlad Filat întoarce datoria după ce a fost eliberat condiționat din detenție înainte de termen?
În iunie 2019, regimul Plahotniuc a căzut. Atât Vlad Plahotniuc, cât și Ilan Șor, care între timp a devenit lider de partid și deputat (deși condamnat de prima instanță la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare), au fugit din Moldova prin regiunea separatistă transnistreană, ajutați de ofițeri ruși de securitate.
La 12 noiembrie 2019, guvernul Maia Sandu, votat de blocul pro-european ACUM și PSRM, a fost demis cu voturile PSRM+PDM, iar două zile mai târziu, la 14 noiembrie 2019, PSRM+PDM au învestit rapid un nou Guvern pe care îl numesc „tehnocrat”, dar care este controlat în totalitate de președintele pro-rus Igor Dodon, liderul de facto al PSRM. La 19 zile de la învestirea actualului Guvern, Vlad Filat a fost eliberat înainte de termen, în baza unei încheieri a judecătorului Victor Rațoi de la Judecătoria Chișinău – cel care la 18 octombrie 2015 a emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Filat.
Pe atunci, ex-Președintele Igor Dodon susținea însă că în spatele eliberării lui Filat ar sta fostul guvern condus de Maia Sandu:
De cealaltă parte, Maia Sandu a declarat pe atunci că Filat a fost eliberat de justiția lui Dodon.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.