Gabriel Călin, candidat la alegerile parlamentare din 28 septembrie pe listele Partidului Uniunea Creștin-Socială din Moldova (UCSM), ar fi fost reținut în această dimineață, în urma unor percheziții efectuate de autorități într-un dosar penal care vizează finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor, informează Ziarul de Gardă, citând surse apropiate anchetei. Deocamnadă nu există o confirmare oficială din partea organelor de drept.
Potrivit acelorași surse, în anchetă este vizat și Vitalie Florea, al doilea pe lista UCSM la scrutinul parlamentar din 28 septembrie.
Perchezițiile au avut loc pe 30 septembrie, fiind efectuate de ofițerii Direcției Investigații Infracțiuni Economice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul trupei speciale BPDS „Fulger”.


