Acasă Dosare de rezonanță VIDEO// Scrisoarea „anonimă” despre șeful de la „Fulger” / ZdG

VIDEO// Scrisoarea „anonimă” despre șeful de la „Fulger” / ZdG

1

O scrisoare cu mai multe acuzații în adresa proaspătului șef al Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” a ajuns, recent, pe masa mai multor instituții de stat, inclusiv la Președinție, Consiliul Suprem de Securitate, Procuratura Generală sau Serviciul de Informații și Securitate, dar și la ZdG

În documentul semnat „din numele colaboratorilor Brigăzii” de o persoană care, de facto, nu activează în cadrul Batalionului, se menționează că șeful instituției ar fi comis mai multe abuzuri de când se află în funcție: ar fi obligat mai multe persoane să plece, pentru a promova altele, care i-ar fi loiale, și-ar însuși cantități mari de petrol pe care le-ar folosi pentru alimentarea unităților de transport ale familiei, iar în cadrul instituției angajații ar fi determinați să doneze bani pentru diverse lucrări de construcție. 

Șeful Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, într-o discuție cu ZdG, în care a analizat, pe puncte, acuzațiile formulate în scrisoare, afirmă că acestea ar fi „aberații” și susține că, în activitatea sa, nu a comis încălcări ale legislației. Totuși, am constatat că noul șef al Batalionului nu a indicat în declarațiile sale de avere casa nefinisată în care locuiește, amplasată într-o suburbie a Chișinăului, automobilul pe care-l conduce familia sa, dar și compania la care soția sa este fondatoare și administratoare. 

Cazimir Trocin a fost numit în funcția de comandant al Batalionului cu Destinație Specială (BDS) „Fulger” la 21 august 2020, fiind prezentat efectivului de către Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne și Sergiu Paiu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP). Trocin a ajuns să activeze în cadrul Batalionului după ce, în aprilie, fusese numit locțiitor al comandantului. 

Întreaga investigație o găsiți pe zdg.md.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.