De la lansarea campaniei de vaccinare contra noului coronavirus, rata de imunizare în Republica Moldova a ajuns la 4%. Cele mai multe persoane vaccinate sunt din rândul lucrătorilor medicali, care au fost incluși în prima etapă de imunizare. Potrivit autorităților din sănătate, de la inițierea vaccinării pe 2 martie, se atestă o descreștere a morbidității în rândul lucrătorilor medicali de peste 82%. Datele au fost prezentate miercuri, 5 mai, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit epidemiologului Angela Paraschiv până în prezent, 132 687 de persoane au fost vaccinate cu o singură doză de vaccin, iar 18 458 de persoane au fost vaccinate cu două doze.
Numărul total de doze administrate depășind cifra de 150 de mii. După administrarea vaccinurilor, au fost înregistrate 1 265 de reacții adverse, ceea ce reprezintă 0,83%. Dintre acestea, 96% au fost forme ușoare, cu manifestări ca durere locală, febră, dureri musculare etc. Forme severe nu au fost înregistrate, a declarat Angela Paraschiv.
PUBLICITATE
Angela Paraschiv a menționat că, printre cele peste 150 de mii de persoane vaccinate, 332 de persoane (0,22%) au fost confirmate cu COVID-19, în medie după 15 zile de la imunizare. Epidemiologul susține că, după administrarea primei doze, persoana nu este protejată încă. Respectiv, este necesară administrarea ambelor doze pentru a avea o protecție imună completă.
Autoritățile din sănătate precizează că nu cunosc, deocamdată, numărul persoanelor care s-au vaccinat în afara țării.


