VIDEO | Percheziții la Fălești, mii de țigări destinate pieței negre

Redacția SafeNews

Ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratul Național de Investigații au descoperit o cantitate semnificativă de țigări fără acte de proveniență, în cadrul unei acțiuni de combatere a evaziunii fiscale.

Percheziția a avut loc pe 30 martie, la domiciliul unui bărbat de 67 de ani din Fălești. Oamenii legii au ridicat 178.780 de țigări, estimate la peste 400.000 de lei, care urmau să fie comercializate pe piața neagră.

Potrivit anchetatorilor, persoanele implicate sunt suspectate de evaziune fiscală și desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător, prin procurarea, transportarea, depozitarea și vânzarea produselor din tutun fără a le declara autorităților.

PUBLICITATE

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.