Medic reținut într-un dosar de corupție la Edineț. Ar fi luat bani pentru a influența rezultatele examenelor medicale ale recruților
Un medic oftalmolog din cadrul Centrului de Sănătate Edineț a fost reținut pentru 72 de ore, fiind vizat într-un dosar care investighează o presupusă schemă de corupție legată de obținerea statutului de „inapt” pentru serviciul militar.
Potrivit Centrului Național Anticorupție și procurorilor din Bălți, medicul este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț pentru a accepta rezultate medicale favorabile.
Conform anchetatorilor, în schimbul remunerației ilegale, medicul ar fi promis că va interveni astfel încât beneficiarul să fie declarat inapt pentru satisfacerea serviciului militar.
În timpul investigațiilor, oamenii legii au documentat și alte presupuse fapte de corupție. Astfel, au fost pornite încă trei cauze penale pentru corupere pasivă.
Potrivit probelor acumulate, medicul oftalmolog și o asistentă medicală ar fi pus la punct un mecanism prin care percepeau bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind afecțiunile depistate în timpul examinărilor oftalmologice. Anchetatorii susțin că mai multe persoane ar fi beneficiat de tratament preferențial în schimbul unor plăți necuvenite.
În cadrul dosarului, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate. Asistenta medicală suspectată de implicare în schemă este cercetată în stare de libertate.
Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Potrivit legii, orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

