Acasă Investigații VIDEO// Pe un singur cont bancar adunau bani pentru patru copii bolnavi...

VIDEO// Pe un singur cont bancar adunau bani pentru patru copii bolnavi diferiți, iar în fotografii apăreau micuți din SUA sau Rusia// zdg

0

În ultimele luni, pe rețelele sociale au fost lansate și distribuite mai multe acțiuni de caritate menite să adune bani pentru tratamentul unor copii care, se spunea în acele mesaje, sufereau de boli grave și aveau nevoie de intervenții chirurgicale urgente și tratament costisitor la clinici de peste hotare, scrie Ziarul de Gardă. Jurnaliștii au descoperit că deși îndemnurile păreau adevărate la prima vedere, conțineau și unele elemente suspecte. De exemplu, cazurile a cel puțin patru copii diferiți, toți cu boli grave, aveau un singur cont bancar. Deși cei patru copii erau prezentați ca fiind din R. Moldova, am constatat că, de fapt, cei care au încercat să profite de necazurile acestor copii au „împrumutat” pozele și datele despre boli de la copii din România, Federația Rusă sau Statele Unite ale Americii.

Pe parcursul lunilor mai și iunie 2020, de pe mai multe conturi de Facebook a fost distribuită o postare prin care părinții Melissei, o fetiță de cinci ani, bolnavă de cancer, cereau internauților ajutor pentru a strânge banii necesari tratamentului costisitor în Turcia – 160 de mii de euro. Autorii postării spuneau că 121 de mii ar fi fost deja adunate și că mai sunt necesare doar 39 de mii de euro.

„Numele meu este Verginia și mă adresez către toată lumea care dorește să salveze un pui de om. Noi, adică eu cu (Melli), suntem în Turcia și a urmat deja patru ture de chimioterapii. Singurul lucru până când cu care va pot informa este diagnosticul – Neuroblastom de gradul 4, cu metastaze pe ficat și plămâni. După chirurgie va urma și transplantul de celule Stem. Vă implor, vă rog, ajutați-mă să-i dăm fetiței o șansă de a trăi. Fiecare ajutor contează”, se spunea în acea postare, care conținea mai multe poze cu o femeie și un copil bolnav la prima vedere, dar și datele bancare (nr. unui cont, nr. unui card și o adresă de e-mail „a tatălui fetiței” – [email protected], pentru transferuri prin PayPal) prin intermediul cărora oamenii puteau dona bani. În postare se spunea că rechizitele bancare îi aparțin lui Andrei Ous, fiind publicat chiar și IDNP-ul acestuia.

Postarea inițială, de pe 12 iunie, a fost făcută de pe un profil de Facebook cu numele Verginia Ous. În zilele următoare, profilul Verginiei a fost șters/blocat, însă „strigătul de ajutor” a fost preluat de un alt profil, cu numele Melisa Mosnoi (Мелисса Оуш – pentru cei care au setată limba rusă pe Facebook, n.r.), și distribuit în zeci de grupuri de pe Facebook, inclusiv în grupurile de moldoveni din diasporă.

Pe 25 iunie, a fost creată și o pagină de Facebook numită „Save Melli”, care distribuia același mesaj și aceleași poze cu fetița care ar fi bolnavă de cancer. Îndemnul de ajutor a fost distribuit de zeci de ori și pe profilurile personale ale unor utilizatori de Facebook, cărora li s-a făcut milă de copil. Cazul a ajuns chiar să fie subiectul unei știri pe portalul jurnal.md, care a fost însă ulterior ștearsă.

ZdG a stabilit că ceea ce la prima vedere părea a fi strigătul de disperare al unei mame care încerca să-și salveze copilul din ghearele cancerului este, de fapt, o înșelătorie lansată pe rețelele de socializare, pentru a profita nejustificat de mila și de donațiile oamenilor.

Pozele și datele despre cumplita boală aparțin, în realitate, unei fetițe din Federația Rusă – Mila Zainidinova, a cărui caz a fost făcut public pe rețelele de socializare de către mama sa, Natalia Zainidinova.

În urma unei campanii de caritate, familia Milei a reușit să strângă suma necesară de bani, iar fetița a urmat un tratament împotriva cancerului în Coreea de Sud.

Înainte de falsul caz al Milei Ouș, același profil de Facebook, acum cu numele Melisa Moșnoi/Мелисса Оуш, distribuia intens în grupurile de pe Facebook un alt caz caritabil, cel al lui Constantin, un băiat cu „boala fluturașului” (epidermoliza buloasă), o maladie rară și extrem de severă. Boala afectează în special pielea, care devine atât de fragilă, încât orice atingere poate provoca răni dureroase.

Postarea era, inițial, însoțită de mai multe poze șocante ale băiatului cu „boala fluturașului”, dar și de rechizitele bancare pe care oamenii cu suflet mare ar fi putut dona bani pentru Constantin. Datele bancare sunt însă exact aceleași ca și cele afișate la strângerea de fonduri pentru Melissa.

Citiți continuarea pe Ziarul de Gardă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.