Adoptarea unor legi care favorizează Rusia, care duc la federalizarea Republicii Moldova şi care aruncă în aer relaţiile internaţionale arată că Igor Dodon a ales,pentru propria supravieţuire şi a intereselor Rusiei, să distrugă Republica Moldova a declarat deputatul Octavian Ţîcu într-un briefing de presă. De asemenea, Octavian Ţîcu a declarat că PUN a depus la CC o sesizare prin care a contestat legea votată în Parlament, prin care limbii ruse i-a fost oferit un statut special.
„Această lege contravine mai multor prevederi ale Constituţiei şi încalcă declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova”, a spus deputatul.
Potrivit lui Octavian Ţîcu legea încalcă şi egalitatea în drepturi în raport cu celelalte minorităţi naţionale.
Mai mult, deputatul a precizat că, prin sesizare, PUN solicită CC să declare neconstituţională legea care conferă statut special limbii ruse, care a fost promulgată deja de preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon.

