Polițiștii din Orhei au depistat trei tineri cu vârste de 15, 16 și 18 ani, studenți ai unui colegiu din Chișinău, implicați în distribuirea substanțelor interzise pe teritoriul raionului.
Acțiunea a avut loc în cadrul unor razii desfășurate de oamenii legii în zone cu risc sporit de trafic de droguri. În timpul verificărilor, cei trei au fost surprinși în flagrant în momentul în care recuperau un pachet de culoare neagră ascuns sub un copac.
În interiorul acestuia, polițiștii au găsit 30 de pachețele, fiecare conținând aproximativ un gram de mefedronă. Substanțele interzise au fost ridicate pentru expertiză.
Pe numele tinerilor au fost inițiate acțiuni procesuale, urmând să fie stabilite toate circumstanțele cazului și măsurile legale ce se impun, conform legislației în vigoare.

