Noi detalii despre accidentul produs luni seara, în jurul orei 23:42, pe traseul R-3, Fundul Galbenei – Hîncești, în care a fost implicat un autocar de pasageri.
Potrivit poliției, șoferul autocarului, un bărbat de 55 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile meteo și de drum, iar într-o curbă autocarul a derapat și s-a răsturnat în afara carosabilului.
În autocar se aflau opt pasageri. Șase dintre aceștia au suferit traumatisme ușoare și au primit asistență medicală la fața locului. Două persoane, de 51 și 54 de ani, au fost transportate la Spitalul Raional Hîncești pentru internare.
Șoferul a fost testat cu aparatul Dräger, rezultatul fiind negativ pentru consum de alcool.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.
Știrea inițială!
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident, noaptea trecută, în jurul orei 23:43, în proximitatea localității Fundul Galbenei, din raionul Cimișlia.
Potrivit surselor, în accident a fost implicat un autocar de marca Setra, cu opt persoane la bord, dar și care tracta o remorcă. Șoferul autocarului, un bărbat în vârstă de 55 de ani, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, iar autocarul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
În urma accidentului, toate persoanele aflate la bord au reușit să iasă din vehicul până la venirea ambulanței și salvatorilor. Șase dintre cei care se aflau în autocar au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar alte două persoane, doi bărbați de 51 de ani și respectiv 44 de ani, au fost transportați la Spitalul raional Hîncești.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Totodată, potrivit datelor statistice, în ultimele 24 de ore, pe întreg teritoriul R.Moldova au fost înregistrate 77 de accidente, dintre care 7 s-au soldat cu 9 persoane rănite.


