Acasă Dosare de rezonanță VIDEO // Legea cu privire la ANI, modificată cu votul unor deputați...

VIDEO // Legea cu privire la ANI, modificată cu votul unor deputați vizați de controale asupra averilor și intereselor personale

0

Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate – instituție care realizează controlul averii și intereselor personale ale funcționarilor și demnitarilor publici, a fost modificată în ședința nocturnă din 16 decembrie, cu votul deputaților socialiști și al celor din Platforma „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul „Șor”.

Reprezentanții Autorității Naționale de Integritate (ANI), dar și experți anticorupție independenți, susțin că modificările legislative reduc semnificativ pârghiile de verificare pe care le dețineau până acum inspectorii de integritate și că, astfel, deputații și alte categorii de funcționari de stat ar fi mai protejați în fața unor controale inițiate de ANI în privința lor, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.

Modificările la Legea cu privire la ANI au fost criticate dur de opoziția parlamentară. Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a solicitat Curții Constituționale (CC) să suspende acțiunea legii și s-o declare ca fiind neconstituțională. Luni, 21 decembrie, CC a admis cererea și a suspendat acțiunea legii, în privința constituționalității ei urmând să se pronunțe ulterior.

Decizie CC de Suspendare a … by Ziarul de Gardă

Principalele modificări ale Legii cu privire la ANI

Una dintre modificările votate la ședința din 16 decembrie prevede reducerea termenului în care ANI poate efectua controlul averii demnitarilor de la trei ani, cât era până acum, la un an de la încetarea funcției sau mandatului.

Odată cu reducerea perioadei de verificare, demnitarii ar putea scăpa de controlul averilor și intereselor – un proces complex care poate dura mai mult de un an. Astfel, dacă va expira termenul de un an de la încetarea funcției/mandatului unui demnitar, ANI nu va mai putea constata averile nejustificate acumulate de acesta în calitate de subiect al declarării.

Totodată, în redacția noii legi, ANI va putea efectua controale doar în privința averilor demnitarilor acumulate în timpul ultimei funcții deținute, nu și a celor anterioare. Alte modificări vizează termenului de 15 zile în care un act de constatare poate fi contestat, dar și termenul de aplicare a sancțiunilor pentru cei în privința cărora au fost emise acte de constatare rămase definitive.

Continuarea materialului îl găsiți pe zdg.md.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.