Liderul interimar al PAS, Igor Grosu a comentat imaginile în care un copil a fost surprins în timp ce împărțea ziare ale partidului pe care îl conduce. Imaginile au fost surprinse, în weekend, în Centrul capitalei, asta desi utilizarea imaginii copilului în campanie electorală este strict interzisă.
”A fost un exces de zel din partea unui părinte care ne ajuta la cort. Noi i-am atenționat toți colegii noștri să nu mai recurgă la așa ceva, noi nu vom tolera. Copiii nu trebuie implicați, eu înțeleg că acolo era părintele care este membrul nostru, i-am atenționat să nu se mai repete, foarte serios”, a comentat Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni Tv.
De menționat că folosirea copiilor în campanie electorală este inacceptabilă.
PUBLICITATE



