Acasă Alegeri 2020 VIDEO// Fost polițist: ”Mai mulți polițiști ar fi amenințați și intimidați de...

VIDEO// Fost polițist: ”Mai mulți polițiști ar fi amenințați și intimidați de către o secretară de stat MAI să voteze pentru Dodon la prezidențiale”

0


De cealaltă parte, Mariana Grama neagă acuzațiile precizând că în cadrul ședințelor cu mai multe subdiviziuni ale MAI nu s-a făcut politică, dar s-a discutat strict pe activitatea polițiștilor, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.

„O să abordez o temă care este mai puțin cunoscută în societate și foarte bine cunoscută în rândurile polițiștilor. Sunt absolvent al Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”. În 2012 am activat în comisariat , iar din 2013 până-n vara anului 2020 am activat în cadrul Inspectorului Național de Patrulare și odată cu ultima reformă petrecută eu mi-am încetat activitatea. Mi-am sistat activitatea deoarece ani la rând se petrec „reforme” în sistemul polițienesc, însă, din păcate, se schimbă doar culoarea la uniforme, dar metodele de activitate tot sovietice au rămas, unde polițiștii au salarii mizere și sunt nevoiți să-și cumpere uniformele și recuzitele din bani proprii”, spune Igor Gheorghișenco, într-un mesaj video publicat pe facebook.

„Ciuma noastră socialistă și-a permis să pună în funcții oameni care acum fac adunări cu polițiștii și îi presează să voteze pentru Igor Dodon. Secretara de Stat la MAI, Mariana Grama, recent a avut o adunare cu ofițerii de poliție unde a încercat prin diferite metode să preseze polițiștii să voteze cu Dodon. Această doamnă a folosit un vocabular mârșav. Mariana Grama a ponegrit majoritatea candidaților care au votat în primul tur, îndeosebi pe Renato Usatâi și Maia Sandu. Mariana Grama a încercat să umilească ofițerii de poliție, numindu-i cu cuvinte urâte, strigând la ei și amenințându-i că vor fi eliberați din serviciu”, susține fostul polițist.

De cealaltă parte, Mariana Grama neagă acuzațiile precizând că în cadrul ședințelor cu mai multe subdiviziuni ale MAI nu s-a făcut politică, dar s-a discutat strict pe activitatea polițiștilor.

„Mult stimați concetățeni, în spațiu public a apărut o secvență video de denigrare a personalității mele cu referire la discuții cu tenta politică în favoarea unui candidat și în defavoarea altui candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

(…) În acest sens vin cu dezmințire a faptelor expuse de un fost polițist, care consider că face campanie electorală, promovând un fost concurent electoral, fiind membru al echipei de inițiativă în partidul concurentului. Iar prin această secvență video își propune să ducă în eroare opinia publică.

Precizez, că eu am efectuat mai multe vizite de lucru operaționale și strategice pe activitate la mai multe subdiviziuni ale MAI, unde am evaluat modul de realizare a sarcinilor și a competenței stabilite de CEC , în vederea asigurării bunei desfășurări a scrutinului prezidențial din turul II. Reiterez, că nu s-a făcut politică în cadrul ședințelor, dar s-a discutat strict pe activitate!
“, susține secretara de stat a MAI, Mariana Grama.

Turul II al alegerilor prezidențiale vor avea loc duminică, 15 noiembrie.

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2020 au avut loc la 1 noiembrie. Conform datelor CEC, au participat 1 348 549 de alegători. În turul I, Maia Sandu a acumulat circa 487 de mii de voturi, echivalentul la 36.16%, în timp ce pentru Igor Dodon și-au dat votul aproape 440 de mii de alegători (32.61%). Respectiv, pentru lidera PAS au votat cu 47 769 de persoane mai mult decât pentru Igor Dodon.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.