VIDEO // Domnica Manole, după validarea alegerilor: ”CCM nu a constatat încălcări de natură să influențeze rezultatele votării„

Redacția SafeNews

După ce Curtea Constituțională (CCM) a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare anticipate și a validat mandatele deputaților aleși, președinta CCM, Domnica Manole, a precizat că Curtea nu a constatat încălcări de natură să influențeze rezultatele votării și atribuirea mandatelor. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă.

„Curtea a observat că, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, după totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, trei concurenți electorali au trecut pragul minim de reprezentare: Partidul politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul politic „Șor”. Comisia Electorală Centrală a stabilit numărul mandatelor de deputat ce le revin concurenților electorali care au trecut pragul minim de reprezentare, după cum urmează: Partidul politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” – 63 de mandate; Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate; Partidul politic „Șor” – 6 mandate”, a declarat președinta Curții.

Potrivit CC, „în analiza sa, Curtea nu a constatat încălcări de natură să influențeze rezultatele votării şi atribuirea mandatelor. Prin urmare, Curtea a confirmat că alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au fost organizate și desfășurate în mod corect, printr-un sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat.”, a spus Domnica Manole.

PUBLICITATE

Președinta CCM a reiterat că toți candidații incluși în liste sunt eligibili pentru funcția de deputat și au depus declarații pe propria răspundere că nu au interdicții de a candida. Declarațiile și datele biografice ale candidaților au fost prezentate CCM.