Danemarca va oferi Moldovei un nou sprijin de 20 de milioane de euro. Fondurile vor merge spre apărare, combaterea dezinformării și gestionarea crizelor. Anunțul a fost făcut de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, după o întrevedere cu o delegație a Parlamentului danez.
Potrivit deputatei, la Chișinău a avut loc vizita Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Regatului Danemarcei, condusă de Christian Friis Bach. Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală și despre sprijinul oferit de Copenhaga Republicii Moldova.
Doina Gherman a mulțumit partenerilor danezi pentru susținerea politică și diplomatică constantă, dar și pentru contribuțiile Danemarcei la securitatea europeană și la sprijinul acordat Ucrainei. Ea a subliniat că aceste eforturi au un impact direct asupra siguranței Republicii Moldova.
Danemarca rămâne un susținător activ al parcursului european al țării. Noul program de asistență, în valoare de 20 de milioane de euro, va sprijini consolidarea sectorului de apărare, combaterea dezinformării și îmbunătățirea capacităților de reacție în situații de criză.
Potrivit vicepreședintei Parlamentului, parteneriatul bilateral poate genera și oportunități economice. Autoritățile mizează pe atragerea investițiilor daneze în energie regenerabilă, agricultură, educație și tehnologie, sectoare care pot crea locuri de muncă și pot susține dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

