Doi cetățeni străini, în vârstă de 46 și 51 de ani, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Botanica, fiind suspectați de furt dintr-un automobil parcat în capitală.
Potrivit anchetei, bărbații au spart geamul mașinii, au intrat în interior și au sustras aproximativ 7.000 de lei, după care au părăsit locul faptei.
În urma acțiunilor operative, oamenii legii au reușit să-i identifice și să-i rețină. Poliția a stabilit că suspecții ar face parte dintr-un grup organizat, specializat în furturi din automobile.
Pe numele acestora a fost aplicată măsura preventivă de arest pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili dacă suspecții sunt implicați și în alte cazuri similare și pentru recuperarea prejudiciului.







