Ministerul Energiei aliniază proiectele de eficiență energetică pentru 2026. Oficialii discută programe pentru locuințe și autorități locale

Redacția SafeNews

Secretarii de stat ai Ministerului Energiei, Carolina Novac și Vitalie Mîța, au participat astăzi la un atelier de lucru dedicat planificării activităților proiectului E4M, implementat de GIZ în sectorul energetic din Republica Moldova.

Evenimentul a avut drept scop coordonarea activităților proiectelor E4M și FELICITY cu cele ale Ministerului Energiei și ale Centrului Național pentru Energie Durabilă. Participanții au analizat modul în care programele vor fi ajustate pentru implementarea în anul 2026.

În cadrul atelierului au fost examinate progresele și planurile de implementare ale mai multor programe destinate creșterii eficienței energetice. Printre acestea se numără programul EcoVoucher, Fondul Rezidențial pentru Eficiență Energetică destinat blocurilor mici de apartamente, precum și produsele de finanțare gestionate de Centrul Național pentru Energie Durabilă, inclusiv proiectele pentru dezvoltarea caselor pasive.

PUBLICITATE

De asemenea, discuțiile au vizat alinierea politicilor de eficiență energetică și introducerea contractelor de performanță energetică. Oficialii au analizat și implementarea sistemului informațional pentru eficiență energetică EMIS, dezvoltarea locuințelor pasive și procesul de digitalizare a sectorului energetic.

Noul secretar de stat Vitalie Mîța, responsabil de coordonarea politicilor în domeniul eficienței energetice, a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul oferit. El a subliniat că Republica Moldova are un potențial mare de îmbunătățire a eficienței energetice, în special în sectorul clădirilor.

„Așteptările noastre sunt clare: o coordonare mai bună, o capacitate de implementare mai solidă și un impact tangibil pentru gospodării, autorități publice locale și instituțiile publice”, a declarat Vitalie Mîța.

La rândul său, Carolina Novac a afirmat că eficiența energetică a devenit un instrument strategic pentru consolidarea securității energetice și protejarea consumatorilor.

„În ultimii ani am făcut pași importanți în elaborarea politicilor, consolidarea instituțională și conceperea programelor. Provocarea actuală este să ne asigurăm că aceste eforturi se traduc în rezultate coerente și măsurabile”, a menționat Carolina Novac.